Am o viata buna, dar nu am timp sa o traiesc
September 22, 2025
Cand ma simt deconectat de tot, ca si cum n-as fi acolo
September 29, 2025Ai auzit si tu, probabil, macar o data in copilarie fraza asta: „Nu face asta, ce o sa zica lumea?” Fie ca era vorba de haine, de note, de comportament sau de alegeri de viata, rusinea era instrumentul cu care multi parinti sau bunici credeau ca te invata „sa fii om”.
Problema e ca aceasta intrebare, repetata la nesfarsit, nu a ramas doar in familie. A intrat in mintea noastra si continua sa ne conduca viata de adulti.
Acest articol e pentru tine, daca:
• Iti dai seama ca te gandesti des la ce cred ceilalti despre tine.
• Te simti vinovat sau rusinat cand iesi din „norma”.
• Ai crescut intr-o familie unde reputatia era mai importanta decat fericirea.
• Inca iti e greu sa iei decizii doar pentru tine, fara aprobarea „lumii”.
• Vrei sa intelegi de unde vine aceasta rusine mostenita si cum sa te eliberezi de ea.
De ce „rusinea” a fost atat de prezenta in familiile romanesti?
1. Contextul istoric.
In vremurile grele (comunism, saracie, lipsa de libertate), imaginea in fata celorlalti conta enorm. Era un fel de protectie: „daca lumea ma vede ca sunt cuminte, poate scap de necazuri”.
2. Control social.
Rusinea a fost folosita ca un instrument de control. In lipsa unor sisteme clare de educatie emotionala, familiile au apelat la teama de judecata ca sa tina copiii „in linie dreapta”.
3. Cultura comunitatii.
In satele si oraselele mici, viata se desfasura sub privirea vecinilor. „Ce zice satul” putea decide reputatia unei familii. Si asa s-a transmis din generatie in generatie obsesia pentru imagine.
4. Lipsa discutiei despre emotii.
Cand nu stii cum sa vorbesti cu copilul tau despre limite, despre valori sau despre responsabilitate, e mai usor sa spui: „Ce o sa zica lumea?”. E scurt, taie elanul si il face pe copil sa se conformeze.
Ce face aceasta mostenire cu noi ca adulti?
• Ne auto-cenzuram. De multe ori, nici nu mai e nevoie ca cineva sa ne spuna ceva. Ne oprim singuri, gandindu-ne la judecata celorlalti.
• Ne e rusine de dorintele noastre. Vrei sa schimbi cariera, dar te gandesti „o sa rada lumea de mine”.
• Traim in comparatie. Nu ne intrebam daca suntem fericiti, ci daca aratam mai bine decat „lumea”.
• Ne pierdem autenticitatea. Ajungem sa traim vieti „acceptabile”, dar nu neaparat ale noastre.
• Transmitem mai departe. Fara sa vrem, putem repeta aceleasi replici cu propriii copii.
Ce spun studiile?
• Cercetarile din psihologie arata ca rusinea este una dintre cele mai distructive emotii. Spre deosebire de vina („am facut ceva rau”), rusinea spune „eu sunt rau”. Copiii crescuti cu mesaje de rusine tind sa aiba o stima de sine mai scazuta.
• Un studiu publicat in Journal of Child Development arata ca parintii care apeleaza frecvent la rusinare cresc copii care devin adulti perfectionisti si anxiosi.
• Brene Brown, cercetatoare recunoscuta la nivel mondial, spune ca: „Rusinea se hraneste cu tacere, secret si judecata. Dar se topeste in lumina empatiei.”
Exemple din viata reala
• Cand erai mic, ai vrut sa reciti o poezie intr-un mod amuzant, dar ai auzit: „Nu te prosti, ce o sa creada lumea despre noi?”.
• Ai luat o nota mai mica si reactia a fost: „Ne faci de rusine in fata profesorilor.”
• Ca adult, iti este greu sa mergi imbracat relaxat la magazin pentru ca auzi in minte vocea mamei: „Nu iesi asa, te vede lumea.”
• Vrei sa pui o limita la serviciu, dar te gandesti: „O sa creada colegii ca sunt lenes.”
Intrebari si raspunsuri frecvente
1. E rau ca imi pasa de parerea altora?
Nu, e natural. Suntem fiinte sociale. Dar devine o problema cand parerea „lumii” e mai importanta decat propria ta voce.
2. Cum imi dau seama ca functionez pe baza rusinii invatate?
Cand iei decizii si primul gand este „ce o sa zica ceilalti?” in loc de „ce vreau eu?”.
3. Pot sa scap complet de rusine?
Nu, rusinea exista ca emotie in toti oamenii. Dar poti invata sa nu mai fie cea care iti conduce viata.
4. Cum sa nu transmit asta mai departe copilului meu?
In loc de „Ce o sa zica lumea?”, incearca „Cum te-ai simti tu daca ai face asta?” sau „Ce consecinte crezi ca ar avea?” – adica muta accentul de pe judecata altora pe responsabilitatea personala.
5. Ce fac daca parintii mei inca folosesc expresia asta cu mine, ca adult?
E important sa pui limite si sa le spui, cu respect: „Asta e alegerea mea. Stiu ca va ganditi la ce cred ceilalti, dar pentru mine conteaza altceva acum.”
Cum ajuta psihoterapia?
In terapie poti:
• Sa identifici vocile din interior care iti spun „nu face asta, o sa rada lumea”.
• Sa intelegi cum ai invatat acest tipar in familie.
• Sa iti gasesti vocea autentica, chiar daca nu e pe placul „lumii”.
• Sa inveti ca valoarea ta nu depinde de imagine, ci de cine esti cu adevarat.
Psihoterapia psihanalitica ajuta sa descoperi radacinile acestei rusini – cum ai interiorizat vocile parintilor sau bunicilor.
Terapia cognitiv-comportamentala lucreaza practic cu gandurile automate: „O sa creada lumea ca sunt slab” → „Nu am nevoie de aprobarea tuturor ca sa fiu ok”.
In loc de concluzie
„Ce o sa zica lumea?” e o intrebare care a facut parte din cresterea multora dintre noi. A fost felul parintilor nostri de a ne tine in siguranta, dar a lasat si rani: teama de judecata, rusinea de a fi noi insine.
Dar lumea nu traieste in locul nostru. Noi suntem cei care ducem zi de zi consecintele alegerilor noastre.
Asa cum spunea Eleanor Roosevelt: „Nimeni nu te poate face sa te simti inferior fara consimtamantul tau.”
Poate ca a venit momentul sa ne uitam mai putin la ce spune lumea si mai mult la ce spune sufletul nostru.