De ce ma indragostesc mereu de cine nu ma vrea?
July 31, 2025
Ce face, mai exact, un terapeut? – Si ce NU face
August 7, 2025Despre tensiunile din familiile extinse si impactul asupra celor mici
Ai zis ca nu vrei sa-i dai zahar. Sau ca are voie o ora pe tableta, nu patru. Sau ca nu vrei sa-i cumperi jucarii doar ca sa taca. Si totusi, te trezesti ca toate regulile tale se evapora ca si cum n-ar fi existat. „Lasa-l, draga, e copil”, „Prea il tii in stres”, „Pe tine asa te-am crescut si uite ce bine ai iesit”. Recunosti tonul? Poate vine de la mama ta. Sau de la soacra. Poate de la ambii. Si simti cum, desi toti „vor binele copilului”, tu ramai mereu in defensiva.
Pentru multi parinti, conflictele cu bunicii copilului nu sunt doar despre reguli diferite, ci despre ceva mult mai profund: despre rolul de parinte care e pus sub semnul intrebarii, despre echilibrul greu de pastrat intre iubire, respect si frustrare, si despre senzatia ca in loc sa fii sprijinit, esti corectat din umbra.
E greu. Mai ales cand copilul ramane la mijloc, invatand – fara sa-si dea seama – ca regulile se negociaza in functie de cine e in camera. In acest articol vorbim despre ce se ascunde in spatele acestor tensiuni, cum afecteaza copilul, ce poti face ca sa-ti pastrezi autoritatea fara sa strici relatiile, si cum te poate ajuta terapia sa navighezi toate aceste dinamici fara sa te pierzi pe tine pe drum.
Acest articol e pentru tine, daca:
– Ai simtit macar o data ca parintii tai se comporta ca si cum ar sti mai bine cum sa-ti cresti copilul;
– Ai avut conflicte cu bunicii copilului legate de reguli, educatie sau limite;
– Copilul tau pare confuz cand e tratat diferit de tine si de ceilalti membri ai familiei;
– Ai momente in care vrei sa tipi „Gata, e copilul meu, nu al vostru!”, dar apoi te simti vinovat;
– Iti doresti liniste, dar si respect pentru felul in care alegi sa fii parinte.
Cand toata lumea „vrea binele”, dar fiecare are alta definitie
In multe familii, bunicii joaca un rol important in viata copilului. Si e minunat. Pot aduce caldura, rabdare, intelepciune. Dar uneori, bunavointa lor vine la pachet cu replici ca:
– „Las-o, draga, ca nu pateste nimic.”
– „Pe tine asa te-am crescut si uite ce bine ai ajuns.”
– „Parintii din ziua de azi sunt prea sensibili.”
Daca ti se pare ca ai mai auzit frazele astea, nu esti singur. De fapt, majoritatea parintilor trec printr-un moment (sau mai multe) in care simt ca trebuie sa faca echilibristica intre valorile proprii si cele mostenite.
De ce apar tensiuni intre parinti si bunici?
Pentru ca, desi toti isi doresc ce e mai bun pentru copil, fiecare are alta imagine despre cum arata acel „mai bun”.
Parintii de azi cresc copii intr-o lume complet diferita fata de cea in care au crescut ei insisi. Au acces la informatii, citesc despre psihologie, traume, limite sanatoase, vor sa faca lucrurile constient, cu blandete, dar si cu fermitate. In schimb, bunicii vin cu experienta lor de viata si cu mentalitatea generatiei lor – una in care copiii „ascultau” fara sa fie intrebati ce simt, in care regulile erau batute in cuie, si in care „binele” era egal cu „sa fie cuminte, sa manance tot si sa nu comenteze”.
Aceasta diferenta de perspectiva naste, inevitabil, ciocniri.
Uneori, tensiunile apar subtil – prin glume, ironii sau remarci strecurate printre dinti. Alteori, vin direct: „Tu o sa-l zapacesti cu atatea reguli”, „Eu zic ca exagerezi cu educatia asta moderna”, „Mai lasa copilul in pace, ca prea il menajezi”. Si dincolo de replici, se simte ceva si mai adanc: o competitie tacuta pentru influenta, o lupta pentru cine are „dreptate” si pentru cine stie, de fapt, ce e mai bine.
Mai apare si ceva ce nu se spune cu voce tare: uneori, bunicii pot simti ca, daca tu faci lucrurile altfel decat au facut ei, inseamna ca ii critici. Ca respingi ce au facut pentru tine. Ca pui sub semnul intrebarii felul in care si-au crescut propriii copii. Iar asta doare. Si ca sa nu simta acea durere, unii devin defensivi, autoritari sau intruzivi.
In acelasi timp, parintii de azi se simt adesea presati sa faca „totul perfect” – si orice interferenta le da senzatia ca nu mai controleaza propria lor relatie cu copilul. Simt ca trebuie sa-si apere teritoriul, ca altfel sunt vazuti ca slabi sau nepriceputi. Iar din combinatia asta – presiune din ambele parti, neintelegeri si emotii nespuse – se nasc tensiuni care se simt in aer chiar si atunci cand toata lumea zambeste.
Si mai e un motiv: in multe familii, rolurile nu s-au renegociat cu adevarat. Bunicii inca se simt „parintii care stiu”, iar parintii devin adulti doar pe hartie, dar nu si in dinamica reala. Cand copilul tau e corectat in fata ta, cand regulile tale sunt ignorate, cand simti ca nu esti luat in serios – nu e doar despre parenting, e despre statutul tau in familie. Despre cat de vazut si respectat esti ca adult. Si despre cum poti sa-ti gasesti vocea fara sa devii tu insuti un „dictator cu reguli”.
Tensiunile nu apar pentru ca cineva e rau. Ci pentru ca toti vor sa fie utili, importanti si ascultati – dar nu vorbesc despre asta. In schimb, incearca sa-si impuna parerile. Iar cand toti trag in directii diferite, cel care ramane cel mai derutat… e copilul.
Intrebari pe care poate ti le pui (sau ti le-ai pus deja)
Ce fac daca parintii mei sau socrii imi submineaza constant autoritatea?
Incepe cu o discutie sincera. Fara reprosuri, dar cu claritate. Spune-le ca ai nevoie de sprijin, nu de competitie. Ca tu si partenerul tau sunteti cei care iau deciziile, iar copilul are nevoie de consecventa.
Dar daca bunicii locuiesc cu noi?
Este si mai important sa existe granite clare. Cand spatiul este impartit, rolurile pot deveni confuze. Stabiliti impreuna „cine se ocupa de ce” si ce reguli sunt neschimbabile.
E rau pentru copil sa aiba parte de tratamente diferite?
Diversitatea nu e problema. Dar lipsa de consecventa poate deveni una. Copiii mici au nevoie de predictibilitate. Daca azi e voie cu 3 ore de desene si maine doar 30 de minute, fara explicatii, mesajul devine: „Nu conteaza regula, conteaza cine e in camera.”
Cum il afecteaza pe copil toate aceste diferente?
Confuzie, frustrare, uneori chiar vinovatie. Unii copii incep sa se joace cu regulile: se plang la bunici cand parintele zice „nu”, sau invers. Altii devin anxiosi, pentru ca simt tensiunea din aer. In loc sa se simta protejati, simt ca trebuie sa medieze o lupta care nu le apartine.
Ce poti face, ca parinte, cand esti la mijloc?
1. Stabileste regulile de baza si comunica-le clar
Nu e nevoie de 100 de reguli. Dar cele importante (alimentele permise, limitele de ecran, ora de culcare) trebuie sa fie explicite. Spune-le cu blandete, dar si fermitate.
2. Foloseste „eu” in loc de „voi”
In loc de „Voi mereu stricati tot ce incerc sa fac!”, incearca:
– „Pentru mine e important ca Maria sa aiba un program constant de somn.”
3. Valideaza intentiile lor, dar reafirma rolul tau
– „Stiu ca vreti sa-i fie bine. Si noi ne dorim asta. Hai sa gasim o cale comuna.”
Respectul nu inseamna supunere. Inseamna sa-i tratezi cu demnitate, dar sa nu cedezi la ce conteaza pentru copilul tau.
4. Implicati bunicii intr-un mod constructiv
Vrei sa se simta importanti? Da-le misiuni clare: cititul povestilor, mersul in parc, jocuri creative. Evita zonele care stii ca devin conflictuale (hranirea, culcarea etc.).
5. Ai grija si de tine
Sa fii prins intre doua „tabere” e obositor. Iar cand oboseala creste, rabdarea scade. Ai nevoie si de timp pentru tine, ca sa poti ramane calm si coerent. Cum spunea si Viktor Frankl: „Intre stimul si raspuns exista un spatiu. In acel spatiu sta puterea noastra de a alege raspunsul.” Foloseste acel spatiu, nu-l pierde din cauza epuizarii.
Si daca nu merge nici cu blandete, nici cu discutii?
Atunci poate fi nevoie de o limita mai ferma. De genul:
– „Daca regulile noastre nu sunt respectate, va trebui sa limitam timpul petrecut impreuna, ca sa evitam confuzia pentru copil.”
Nu suna ideal, dar uneori e necesar. Iar daca ajungi acolo, nu esti un parinte rau. Esti doar un parinte care incearca sa protejeze echilibrul copilului lui.
Cum ajuta psihoterapia in situatii de acest gen?
Terapia te poate ajuta sa:
– Iti clarifici valorile si stilul parental;
– Inveti sa pui granite sanatoase fara sa porti toata vina pe umeri;
– Gasesti moduri de comunicare mai eficiente;
– Gestionezi emotiile care apar (vinovatie, furie, tristete, neputinta);
– Nu repeti, involuntar, dinamici din propria copilarie.
Uneori, discutiile cu bunicii nu sunt doar despre copil. Sunt despre cum ai fost tu crescut, despre ce ai primit si ce ti-a lipsit. Psihoterapia poate deveni acel spatiu unde sa intelegi de ce unele replici te dor mai mult decat altele, si cum poti rupe lantul fara sa rupi relatia.
In loc de concluzie
Nu exista familie perfecta. Exista familii in care se vorbeste, se asculta si se negociaza.
Nu trebuie sa alegi intre a fi un parinte bun si un copil ascultator al parintilor tai.
Dar uneori, ca sa fii un parinte bun, va trebui sa fii si un „copil” care spune „nu”.
Si e ok. Copilul tau are nevoie sa te vada stabil. Ca sa se simta in siguranta.
Iar siguranta, la orice varsta, incepe cu un adult care stie sa spuna: „Pana aici.”