Cand furia ascunde de fapt tristete – despre emotiile deghizate
May 15, 2025
De ce ne este atat de greu sa luam decizii? – Anxietatea alegerii
May 22, 2025Te-ai intrebat vreodata daca ceea ce iubesti cu adevarat este partenerul tau sau doar ideea de a fi intr-o relatie? Daca sentimentele care te leaga de celalalt sunt cu adevarat despre el... sau despre nevoia ta de siguranta, validare sau implinirea unei povesti imaginare?
Poate ca te-ai surprins visand la viitorul vostru comun, dar fara sa te simti cu adevarat vazut, ascultat sau inteles in prezent. Sau poate ca ai ramas intr-o relatie care nu te mai implinea, doar pentru ca alternativa - singuratatea - parea de neconceput.
E ca atunci cand comanzi o prajitura sofisticata doar pentru ca arata superb in poza, iar cand vine, realizezi ca nu-ti place deloc gustul... dar te simti obligat sa o mananci, pentru ca ai postat deja poza pe Instagram. Uneori, ne indragostim de „ambalajul” relatiei sau de promisiunea dulce pe care o vedem in mintea noastra, si abia mai tarziu realizam ca ceea ce avem in fata nu ne satisface nevoile reale.
Dorinta de a fi cu cineva, de a avea „pe cineva” al nostru, e adanc inradacinata in natura umana. Ne face sa ne simtim mai ancorati, mai validati, mai „in rand cu lumea”. Iar intr-o cultura care ridica pe un piedestal ideea de cuplu fericit si ne bombardeaza constant cu imagini ale „fericirii in doi”, e foarte usor sa cadem in capcana de a iubi mai mult conceptul decat persoana concreta.
Asa cum spunea Erich Fromm: „Iubirea matura spune: 'Te iubesc pentru ca am nevoie de tine.' Iubirea imatura spune: 'Am nevoie de tine pentru ca te iubesc.'” Poate, uneori, nu ne dam seama ca ceea ce traim seamana mai mult cu nevoia de a umple un gol decat cu iubirea in sensul ei profund.
Asa ca, daca ti s-a intamplat vreodata sa te trezesti gandindu-te „Ce bine arata povestea noastra... dar parca nu prea ma simt fericit(a) in ea”, sa stii ca nu esti singur(a). Si ca e un subiect mult mai comun decat ai crede - doar ca nu prea se vorbeste despre el la mesele festive sau in comentariile de pe retelele sociale.
In continuare, hai sa exploram impreuna cum recunoastem cand iubim ideea de relatie mai mult decat omul real de langa noi, ce spun studiile despre acest fenomen si cum ne putem regasi autenticitatea in iubire.
Acest articol e pentru tine, daca:
• Te-ai intrebat vreodata „Oare il/o iubesc cu adevarat sau iubesc doar ideea de a fi intr-o relatie?”
• Simti ca te agati de o relatie, desi ceva in tine stie ca nu esti cu adevarat fericit(a).
• Iti doresti foarte mult o relatie si te temi ca dorinta asta ar putea sa iti intunece judecata.
• Ai trecut prin relatii in care ai realizat abia tarziu ca nu persoana te atragea, ci promisiunea a ceea ce putea fi.
• Vrei sa intelegi mai bine unde se termina dorinta si unde incepe realitatea emotionala.
Relatii, la granita dintre dorinta si realitate
Relatiile sunt, la inceput, niste promisiuni. Ne ademenesc cu ideea de fericire, de completare, de "in sfarsit, cineva care ma intelege". Ne prind cu povesti frumoase, cu priviri complicate si cu acel sentiment vag ca am gasit „acasa” in bratele altcuiva.
Dar intre dorinta si realitate se intinde un pod subtire, cam ca o franghie intinsa deasupra unui circ emotional. Pe de o parte, tanjim dupa o conexiune profunda. Pe de alta, ne agatam de visul pe care l-am construit in mintea noastra, fara sa ne dam seama ca persoana reala poate fi destul de diferita de scenariul nostru interior.
Dorinta e rapida, spectaculoasa, plina de adrenalina. Realitatea e mai linistita si uneori... mai putin glorioasa. Realitatea inseamna sa-i vezi pe celalalt cand e obosit, cand spune ceva ce nu-ti convine, cand are fricile si nesigurantele lui. In timp ce dorinta ne sopteste: „E perfect(a)!”, realitatea ne invita sa vedem omul asa cum este, cu tot cu imperfectiunile care nu apar in filmele romantice de pe Netflix.
Uneori, iubim ideea de relatie mai ales pentru ca ne implineste o poveste veche despre noi insine. Poate ca vrem sa fim salvati, validati, poate vrem sa credem ca, odata gasit „acel cineva”, toate ranile se vor vindeca miraculos. E ca si cum am avea un sablon de puzzle emotional si incercam sa potrivim o alta persoana in el, chiar daca nu se potriveste perfect.
Alain de Botton spune foarte bine: „Suntem mult mai inclinati sa ne indragostim nu de persoane care ne pot face fericiti, ci de cele care ne simt familiar durerea.” Adesea, ceea ce numim iubire la prima vedere e, de fapt, o recunoastere tacuta a propriilor noastre rani.
Cand realitatea nu corespunde dorintei, apar frustrarile. Incepem sa ne simtim nemultumiti, dezamagiti, poate chiar furiosi pe celalalt ca „nu mai e ca la inceput”. In realitate, celalalt nu s-a schimbat fundamental; noi suntem cei care am inceput sa vedem mai clar.
Relatiile sanatoase nu inseamna sa ne pierdem in fantezie, ci sa invatam sa iubim omul real, nu proiectia. Inseamna sa stam fata in fata cu imperfectiunea si sa alegem, in fiecare zi, realitatea in locul visului dulce, dar inselator.
Ce spun studiile
Daca te-ai regasit macar putin in descrierile de mai sus, sa stii ca nu esti singur(a). Stiinta confirma ceea ce intuitiv multi dintre noi simtim: iubirea de idee poate fi la fel de puternica - si de inselatoare - ca iubirea de persoana.
Un studiu publicat in Journal of Personality and Social Psychology a aratat ca, in fazele incipiente ale unei relatii, oamenii tind sa idealizeze partenerul, adica sa vada in el mai degraba ce isi doresc decat ceea ce este cu adevarat. Cu alte cuvinte, inimile noastre sunt niste artisti priceputi la pictat tablouri frumoase, chiar si atunci cand panza realitatii e... destul de diferita.
Cercetatorii au descoperit ca aceasta idealizare poate functiona ca un lipici emotional temporar. Ne ajuta sa trecem peste micile diferente si ne da entuziasmul de inceput. Problema apare atunci cand perioada „roz” trece si vedem cu adevarat omul din fata noastra. Uneori, imaginea pictata cu atata migala se fisureaza, iar dezamagirea poate fi cu atat mai mare cu cat proiectia initiala fusese mai departe de realitate.
Un alt studiu interesant vine din zona teoriei atasamentului. Persoanele cu stil de atasament anxios - aceia care se tem profund de abandon si respingere - sunt mai predispuse sa se agate de ideea de relatie. Pentru ele, relatia nu e doar un parteneriat; e un colac de salvare emotional. Nu degeaba cercetatorii spun ca pentru aceste persoane „relatia” poate deveni un obiect de supravietuire psihologica, nu doar o alegere libera.
Mai mult, psihologii clinicieni vorbesc despre un fenomen numit „proiectie relationala”: tendinta de a pune pe partener asteptari, dorinte si roluri care, de fapt, apartin propriei noastre istorii emotionale. De exemplu, putem proiecta asupra celuilalt dorinta de a fi salvat, inteles perfect sau validat in toate nesigurantele noastre - chiar daca omul real nu poate sau nu stie sa ofere asta.
In mod ironic, aceste proiectii ne indeparteaza tocmai de ceea ce cautam: o conexiune autentica. Pentru ca nu il mai vedem cu adevarat pe celalalt, ci interactionam cu propriul nostru vis frumos despre cum ar trebui sa fie lucrurile.
Asa cum spunea Carl Rogers, unul dintre parintii psihologiei umaniste: „A iubi inseamna a vedea persoana asa cum este ea, nu cum ai vrea tu sa fie.” Si nu intotdeauna e usor sa facem asta, mai ales cand dorintele noastre sunt atat de puternice.
Intrebari si raspunsuri frecvente
1. Cum imi dau seama daca iubesc ideea de relatie si nu persoana in sine?
Un semn important este ca atunci cand te gandesti la relatie, te entuziasmeaza mai mult ideea de „a avea pe cineva” decat cine este efectiv acea persoana. Daca simti ca iti plac mai mult planurile si povestea decat momentele reale petrecute impreuna, s-ar putea sa fii mai atasat(a) de concept decat de om. Pe scurt: daca relatia suna mai bine pe hartie decat in viata reala, merita sa arunci o privire mai atenta.
2. Este normal sa idealizez la inceputul unei relatii?
Da, este absolut normal. Creierul nostru e setat sa „straluceasca” un pic imaginea celuilalt la inceput, pentru a incuraja conexiunea si apropierea. Problema nu este idealizarea in sine, ci faptul ca, uneori, refuzam sa actualizam imaginea pe masura ce il cunoastem mai bine. E ca si cum ai continua sa folosesti o poza veche de 10 ani pe retelele sociale - la un moment dat, diferentele devin prea evidente.
3. Daca descopar ca iubesc ideea de relatie, ce ar trebui sa fac?
Primul pas este sa nu te judeci. Este o tendinta umana naturala. Apoi, poti incerca sa cunosti cu adevarat persoana de langa tine, nu doar rolul pe care l-ai proiectat asupra ei. Intreaba-te: "Ce apreciez cu adevarat la el/ea ca individ?" Si, foarte important, acorda-ti permisiunea de a schimba directia daca realitatea nu rezoneaza cu nevoile tale profunde.
4. Pot ajunge sa iubesc persoana reala, chiar daca initial am fost indragostit(a) de o idee?
Da, este posibil, dar necesita constientizare si deschidere. Relatia reala se construieste atunci cand suntem dispusi sa renuntam la fantezie si sa-l intalnim pe celalalt asa cum este - cu tot cu diferente, vulnerabilitati si poate chiar cu unele obiceiuri enervante (pentru ca, sa fim sinceri, nimeni nu scapa complet). Uneori, realitatea, chiar daca e mai putin spectaculoasa decat visul, poate fi mult mai profunda si mai hranitoare emotional.
5. De ce mi se pare atat de greu sa renunt la o relatie, chiar daca stiu ca nu sunt cu adevarat fericit(a)?
Pentru ca nu renunti doar la o persoana, ci si la o poveste, la o promisiune, la un vis frumos despre cine ai fi putut fi impreuna. Durerea pierderii ideii poate fi uneori mai intensa decat durerea pierderii omului real. Asa cum spunea Haruki Murakami: „Durerea de a lasa in urma un vis poate fi la fel de reala ca orice alta durere.” Si este in regula sa ai nevoie de timp sa te desprinzi.
Cum ajuta terapia
Daca te-ai regasit in unele dintre intrebarile sau raspunsurile de mai sus, poate te intrebi ce ai putea face mai departe. Vestea buna este ca nu trebuie sa duci singur(a) tot acest proces de clarificare.
Terapia poate deveni un spatiu in care sa iti dai voie sa vezi lucrurile asa cum sunt, fara presiunea de a judeca sau de a „repara” totul imediat. Impreuna cu un terapeut, poti explora:
• Ce nevoi emotionale profunde te imping sa cauti anumite tipare relationale.
• Cum sa diferentiezi mai bine intre realitate si proiectiile tale.
• Fricile legate de singuratate, respingere sau esec relational.
• Cum sa construiesti relatii mai constiente si mai autentice, bazate pe acceptare, nu pe idealizare.
Terapia nu iti va spune ce sa faci si nu iti va trasa o harta perfecta a iubirii. Dar iti poate oferi o busola mai buna, una care sa te ajute sa navighezi intre dorintele tale si realitatea de zi cu zi.
Un terapeut te poate ajuta sa pui intrebari pe care poate nu ai stiut ca merita puse: Cine sunt eu dincolo de ideea de „a fi intr-o relatie”? Cum pot sa imi recunosc propriile nevoi fara sa le proiectez asupra altcuiva? Ce inseamna pentru mine o relatie implinitoare, daca renunt la sabloanele invatate?
In terapie, inveti sa tolerezi disconfortul normal care vine atunci cand fantezia incepe sa se destrame si realitatea isi cere locul. Inveti sa vezi clar, dar cu blandete. Si, poate cel mai important, inveti ca nu e nimic gresit in a dori iubire, atat timp cat iubirea e intemeiata pe adevar, nu pe iluzii.
Terapia nu este despre a demonta visul unei relatii perfecte, ci despre a crea spatiu pentru relatii reale, vii, imperfecte si, tocmai de aceea, mai profunde. Despre a invata ca poti fi iubit(a) nu pentru cum te proiectezi, ci pentru cine esti cu adevarat.
Asa cum spunea Carl Jung: „Intalnirea a doua personalitati este ca amestecarea a doua substante chimice: daca exista vreo reactie, ambele sunt transformate.” In relatiile reale, nu mai e vorba despre a gasi piesa perfecta pentru puzzle-ul nostru; e vorba despre cum crestem si ne transformam impreuna cu celalalt.
In cabinet, vei descoperi ca nu esti „prea visator”, „prea nevoias”, „prea mult” - esti pur si simplu un om care cauta iubirea intr-un mod cat se poate de uman. Si ca meriti relatii in care esti vazut(a), nu doar visat(a).
Ganduri de incheiere
Nu este nimic rusinos in a dori sa iubesti si sa fii iubit(a). Nu este nimic gresit in a visa. Visul, dorinta, speranta sunt parti naturale din experienta umana. Insa atunci cand iubim mai mult ideea de relatie decat persoana reala de langa noi, riscam sa construim castele de nisip care se naruie la primul val al realitatii.
Relatiile autentice nu sunt perfecte si nici nu sunt intotdeauna „instagramabile”. Ele sunt adesea pline de momente mici, imperfecte, de sinceritati stangace si de invatare reciproca. Sunt despre a vedea si a fi vazut, despre a renunta la fantezia „omului ideal” pentru a imbratisa frumusetea omului real.
Poate ca, intr-o zi, vei privi inapoi si vei realiza ca momentele in care ai avut curajul sa vezi clar au fost cele in care ai inceput cu adevarat sa iubesti - atat pe tine insuti, cat si pe celalalt.
Asa cum spunea Elizabeth Gilbert: „Relatiile nu sunt despre a te completa. Sunt despre a fi martorul calatoriei celuilalt si despre a te sprijini reciproc in crestere.”
Asadar, data viitoare cand inima ta va bate mai tare, poate merita sa te intrebi: „Pe cine iubesc, de fapt? Pe el/ea... sau pe imaginea creata de dorinta mea?”
Pentru ca atunci cand alegem realitatea in locul fanteziei, cand iubim omul real si nu povestea, facem primul pas spre o iubire mai profunda, mai adevarata si mai vie.
Si cine stie... poate ca realitatea, cu toate imperfectiunile ei, se va dovedi mai frumoasa decat orice vis pe care l-am fi putut inventa.