De ce uit lucruri importante? – Cand uitarea nu e doar neatentie
July 29, 2025
De ce parintii mei cred ca stiu mai bine cum sa-mi cresc copilul?
August 5, 2025Cand inima o ia inainte si te lasa sa te descurci cu restul.
Ai avut vreodata senzatia ca iubesti… singur(a)? Ca te implici, speri, astepti, dar cealalta persoana e mereu cu jumatate de inima? Sau cu un picior deja iesit din relatie? Ca si cum ai tot juca intr-un film romantic, dar partenerul tau e in alta sala, la un thriller?
Si mai ciudat e ca, desi stii cum se termina povestea, te trezesti iar si iar in acelasi scenariu. Te indragostesti de cineva care nu poate, nu stie sau nu vrea sa te iubeasca inapoi. Si te intrebi: Ce e in neregula cu mine? De ce atrag doar oameni indisponibili?
Hai sa ne uitam mai aproape. Nu la ei, ci la ceea ce se repeta in tine. Si poate ca nu e intamplator. Poate ca nu e vorba doar despre „gusturile tale proaste” sau despre „ghinion”. Poate ca e o poveste mai lunga, care a inceput inainte ca tu sa te indragostesti prima data. O poveste care s-a scris, partial, si in familia ta.
Acest articol e pentru tine, daca:
– Ai simtit ca dai totul intr-o relatie, dar primesti firimituri;
– Te atrag mai mult oamenii complicati, indisponibili sau deja implicati;
– Iti spui des: „de data asta va fi altfel”, dar se termina la fel;
– Ai impresia ca, daca insisti destul, o sa-l/o „cuceresti” complet;
– Simti durere, dar nu te poti desprinde emotional.
Ce se ascunde in spatele atractiei pentru oamenii indisponibili?
1. Iubirea cunoscuta vs. iubirea sanatoasa
Uneori, ce e familiar nu e neaparat ce e bun pentru noi. Dar familiarul vine din undeva – din primele relatii pe care le-am vazut sau trait, de cele mai multe ori in familie. Daca ai crescut intr-un mediu in care iubirea venea cu distantare, critica sau absenta emotionala, e posibil sa fi invatat – fara sa-ti dai seama – ca asta e „normalul” in iubire. Si sa-l tot repeti, ca pe o lectie veche pe care nimeni nu ti-a spus ca ai voie s-o uiti.
2. Dorinta de validare si scenariul „daca ma iubeste el/ea, inseamna ca valorez ceva”
Cand ne indragostim de cineva care nu ne ofera afectiune si totusi continuam sa luptam pentru ea, ce vrem de fapt e o forma de confirmare. E ca si cum ne-am spune: daca reusesc sa-l/o fac sa ma iubeasca, atunci sunt demn(a) de iubire. Uneori, aceasta lupta nici macar nu e despre partenerul actual. E o reeditare a luptei pentru afectiune purtata, poate, in copilarie – cu un parinte prea ocupat, prea critic sau prea rece. Si daca parintele n-a putut sa iubeasca in mod vizibil, poate nici el nu a invatat asta la randul lui. Asa se transmit golurile – tacut, din generatie in generatie.
3. Iluzia schimbarii si sindromul salvatorului
Ne place sa credem ca noi o sa fim cei care schimba omul rece intr-un partener cald. Ca vom fi „exceptia”. Ca dragostea noastra va topi zidurile. Din pacate, realitatea nu functioneaza ca un film Disney. Daca cineva iti spune „nu sunt pregatit” sau „nu vreau o relatie serioasa”, de cele mai multe ori chiar asa e.
4. Frica de intimitate – cu masca dependentei
Paradoxal, multi dintre cei care alearga dupa oameni indisponibili au, de fapt, o frica profunda de a fi cu adevarat vazuti si iubiti. Atat de mare e frica de apropiere reala, incat alegem inconstient parteneri care nu pot sau nu vor sa se apropie.
Intrebari pe care poate ti le-ai pus:
Oare imi place sa sufar?
Nu. Nimanui nu-i place sa sufere. Dar, daca suferinta vine cu speranta ca intr-o zi vei fi ales, poate deveni greu de parasit. Devine o lupta pentru iubire, nu o relatie reala.
Dar chiar simt ceva autentic. Ce fac cu asta?
Sentimentele sunt reale. Dar nu tot ce simtim e si bun pentru noi. Poti sa simti dorinta, dor, atractie – si totusi sa alegi constient sa nu te arunci intr-o poveste care te lasa mereu gol.
Poate fi vorba de un tipar?
Daca acelasi tip de relatie se repeta, cu personaje diferite, cel mai probabil e un tipar emotional. Si tiparele nu apar din senin. Ele se invata devreme – si adesea se transmit ca un fel de mostenire relationala. Uneori, traiesti in relatii care seamana cu cele pe care le-ai vazut la parintii tai. Alteori, incerci inconstient sa vindeci ceva ce nu s-a putut vindeca in generatia lor. E ca si cum ai incerca sa rescrii o poveste veche cu final fericit. Iar tiparele nu se schimba doar cu vointa. Se schimba cand le intelegi si cand incep sa doara mai putin decat schimbarea.
Ce spun studiile?
– Conform unui studiu publicat in Journal of Social and Personal Relationships, oamenii care au avut relatii de atasament inconsistent in copilarie (de ex. parinti absenti sau imprevizibili emotional) tind sa fie atrasi de parteneri care le reactiveaza acelasi model – adica relatii „pe du-te-vino”.
– Psihologul Harville Hendrix, fondatorul terapiei Imago, spune ca „ne alegem parteneri care reflecta ranile noastre nerezolvate din copilarie, in speranta inconstienta ca vom vindeca ce n-a fost vindecat atunci.” Aceste tipare nu sunt alegeri constiente. Sunt invatate devreme, din dinamica de acasa – si adesea reflecta conflicte sau lipsuri mostenite. Ce n-a fost spus intr-o generatie, se simte in urmatoarea.
– Un alt studiu arata ca, in multe cazuri, indisponibilitatea e perceputa ca un stimulent – cu cat partenerul e mai greu de obtinut, cu atat creierul secreta mai multa dopamina. Practic, e o cursa emotionala care creeaza dependenta, nu iubire.
Cum poate ajuta psihoterapia?
– Iti ofera un spatiu sigur in care sa intelegi de ce te atrage acelasi tip de partener;
– Te ajuta sa recunosti tiparele si ranile vechi care se reactiveaza in relatii;
– Poti invata sa diferentiezi intre dorinta autentica si atasament nesanatos;
– Lucrezi la stima de sine, astfel incat sa nu mai cauti confirmare in locuri care nu ti-o pot oferi;
– Descoperi cum arata o iubire care nu doare, nu fuge si nu te pune mereu in pozitia de a demonstra ceva.
Cum spunea si Esther Perel: „Marea provocare nu e sa gasesti pe cineva care sa te iubeasca. Ci sa accepti iubirea sanatoasa atunci cand vine.”
Poate ca nu mai e vorba despre cine e celalalt.
Poate ca e momentul sa te uiti la tine.
La nevoile tale. La ranile tale. La cat de mult vrei sa fii iubit(a) – si la cum ai invatat, poate fara sa-ti dai seama, ca iubirea se primeste doar dupa ce muncesti pentru ea cu ore suplimentare si fara pauza de masa.
Poate ca ai crescut intr-un mediu in care iubirea venea cu efort. Cu asteptare. Cu teama sa nu pierzi. Cu senzatia ca afectiunea se obtine daca esti cuminte, util, disponibil. Sau poate ai invatat, privind relatia dintre parintii tai (sau lipsa ei), ca apropierea doare, ca tandretea se da cu portia, sau ca „n-are rost sa te arati prea mult, ca oricum nu te vede nimeni”.
Si-atunci, fara sa vrei, ai inceput sa alegi relatii care repeta acelasi scenariu. Acelasi film, doar ca schimbam decorul si actorii principali. Ca si cum inca speri ca, de data asta, povestea se va termina altfel. Si nu o sa mai moara personajul tau preferat in primele 20 de minute.
Uneori, ceea ce cautam in dragoste nu e neaparat un partener, ci o reparatie. Un fel de „retragere de bani emotionali” dintr-un cont afectiv care n-a fost niciodata alimentat. Reparatia unui gol vechi, mostenit, transmis din generatie in generatie, ca o piesa de mobilier vechi pe care nimeni n-a indraznit s-o arunce, desi scartaie de fiecare data cand te asezi pe ea.
„Nu traim trecutul, ci trecutul celor care ne-au crescut” – spune o vorba. Si poate ca nu e despre a da vina, ci despre a intelege. Ca sa poti rupe cercul. Sau macar sa nu te mai invarti in el pana ametesti.
Cand incepi sa recunosti ce ai preluat – din familie, din povestile lor de iubire, din felul in care s-au oferit sau s-au ascuns – poti, incet, sa alegi altceva. Sa iubesti mai constient. Mai bland. Mai prezent.
Sa nu mai iubesti pe cine fuge.
Sa nu mai confunzi tensiunea cu pasiunea.
Sa nu mai repeti, ci sa rescrii.
Cu un final care nu te lasa cu inima zob si cu gustul acela amar de „iar n-a fost despre mine”.
Si daca simti ca tot te intorci in acelasi loc, poate nu e pentru ca esti defect(a), ci pentru ca ai nevoie sa te intorci acolo cu altcineva alaturi – cineva care te poate ajuta sa vezi cu alti ochi.
Poate un terapeut.
Poate tu, din viitor.
Poate amandoi.
Pentru ca o iubire sanatoasa nu te pune la test. Nu te lasa sa astepti in hol, in speranta ca, la un moment dat, o sa fii invitat(a) inauntru. O iubire sanatoasa iti deschide usa si spune:
„Hai, intra. Esti binevenit(a) fix asa cum esti.”