De ce se termina prea repede? – Cand sexul vine cu rusine si graba
July 24, 2025
De ce ma indragostesc mereu de cine nu ma vrea?
July 31, 2025Despre stres, disociere si ce spune memoria noastra emotionala
Ai intrat vreodata in bucatarie si, cand ai ajuns acolo, ai ramas blocat in mijlocul camerei, intrebandu-te: „Ce caut eu aici?”. Sau ai deschis telefonul hotarat sa suni pe cineva, dar inainte sa gasesti contactul, ai uitat complet despre cine era vorba? Sau poate ai uitat chiar ceva serios – o programare importanta, o aniversare, o discutie esentiala, o intalnire de care chiar iti pasa?
La inceput, poate ti-ai spus ca esti doar obosit. Ca ai multe pe cap. Ca n-ai dormit destul sau ca esti imprastiat. Si toate acestea pot fi adevarate. Dar uneori, uitarea nu e doar o greseala de „soft” sau un moment de neatentie. Nu e neaparat semn ca trebuie sa bei mai mult magneziu sau sa-ti instalezi o aplicatie de organizare. Uneori, uitarea e un semn subtil ca mintea ta nu mai are loc. Sau ca in tine e un conflict pe care nu l-ai bagat in seama.
Pentru ca uitarea, mai ales cand vine in momente esentiale sau cand pare sa apara fix cand ai nevoie sa fii prezent, nu e intotdeauna despre lipsa de atentie. Uneori, e despre protectie. Despre stres. Despre oboseala emotionala. Despre un creier care incearca sa-ti spuna ca ceva e prea mult.
E usor sa ne certam pentru ca am uitat. Sa ne numim „aiuriti”, „cu capul in nori” sau „varza”. Dar daca uitarea ar fi, de fapt, un mesaj? Un mod in care corpul si mintea ne spun ca avem nevoie de pauza, de claritate, de sprijin?
Articolul acesta e despre acest tip de uitare. Nu despre uitatul cheilor, ci despre ce se intampla cand incepem sa ne pierdem pe noi, cate putin, in mijlocul agitatiei zilnice. Despre cand memoria devine ceata. Si despre cum putem intelege ce vrea, de fapt, sa ne spuna.
Acest articol e pentru tine, daca:
– Ti se intampla des sa uiti lucruri esentiale, desi in mod normal esti atent.
– Ai momente in care nu-ti amintesti ce ai facut cu o ora in urma.
– Te simti des coplesit, imprastiat sau „pe pilot automat”.
– Ai uitat amintiri din copilarie sau din perioade grele din viata ta.
– Ti s-a spus ca esti „cu capul in nori”, dar tu simti ca e mai mult de atat.
– Vrei sa intelegi cum functioneaza memoria cand apar stresul, anxietatea sau trauma.
Uitarea – Nu e mereu despre neatentie
Cand uitam ceva, tindem sa ne invinovatim: „Sunt varza!”, „Nu mai am memorie deloc!”, „Ce-i cu mine?!”. Dar adevarul e ca memoria nu e un sertar care se umple sau se goleste. E un sistem complex, influentat de cum ne simtim, de ce traim si chiar de ce vrem – sau nu vrem – sa ne amintim.
Creierul nostru nu stocheaza totul la fel. Exista o diferenta intre memoria logica (unde ai pus cheile) si cea emotionala (cum te-ai simtit cand cineva te-a ranit). Cand suntem stresati, obositi sau emotionati, creierul functioneaza altfel. Si uneori, „uita” lucruri importante nu pentru ca nu sunt importante, ci pentru ca e prea mult de dus.
Ce legatura are stresul cu uitarea?
Cand suntem stresati, nu doar ca ne incordam umerii si ne roadem unghiile – ne tensionam tot sistemul nervos. Creierul nostru, desi foarte evoluat, functioneaza inca dupa reguli vechi: pericol = supravietuire. Asa ca atunci cand simte stres, activeaza „modul de urgenta”. Si, ca la orice sistem in criza, unele functii se reduc la minim. Printre ele: memoria.
Practic, in fata unui stres intens sau prelungit, creierul nostru face economie de energie. Se concentreaza pe ce pare vital: „Cum scap?”, „Cum rezolv?”, „Cum evit ce ma sperie?”. Nu mai e loc si pentru: „Unde am pus cheile?”, „Ce trebuia sa fac azi la ora 4?”, „De ce am intrat in camera asta?”. Asa apar uitarile.
Mai mult decat atat, cand traim un stres puternic (sau cronic), se elibereaza cortizol – hormonul stresului. Niveluri crescute de cortizol afecteaza direct hipocampul – o structura din creier care are rol esential in formarea si accesarea amintirilor. Un hipocamp „inundat” de cortizol nu mai functioneaza la capacitate maxima. E ca si cum ai incerca sa scrii o compunere frumoasa in timp ce cineva striga langa tine non-stop „PERICOL!”.
Un studiu publicat in Journal of Neuroscience a aratat ca persoanele aflate sub stres prelungit au mai multe dificultati in a forma noi amintiri si in a le accesa pe cele vechi. Iar asta nu se intampla pentru ca nu le pasa sau nu sunt capabile – ci pentru ca sistemul lor nervos e ocupat cu... supravietuirea.
Uneori, nici nu realizam ca suntem stresati. Nu tot stresul e vizibil. Nu toate alarmele suna tare. Exista si stres mocnit – griji, presiuni, asteptari, temeri, oboseala acumulata. Toate astea aduna un fond de tensiune care apasa butonul de „overload” in creier. Si cand sistemul e supraincarcat, incepe sa lase „pachete” pe drum – inclusiv amintiri importante.
Pe scurt: stresul te face sa uiti nu pentru ca esti neatent, ci pentru ca mintea ta incearca sa te protejeze. Si uneori, in acest efort de protectie, mai lasa deoparte cate o agenda, un nume, o intalnire... sau chiar bucati din tine.
Dar cum ramane cu disocierea?
Disocierea apare cand ne „decuplam” emotional de ceea ce traim. E o forma de protectie. Cand ceva e prea greu, prea dureros sau prea intens, creierul spune: „mai bine nu simtim asta acum”. Si o parte din noi iese „din scena”. Problema e ca, odata cu emotia, se duce si amintirea.
Exista oameni care isi dau seama ca nu-si amintesc nimic din perioade intregi din viata – ani intregi din copilarie, relatii sau evenimente marcante. Nu pentru ca nu le-au trait, ci pentru ca le-au trait cu un sistem nervos blocat pe modul „nu pot sa simt asta acum”.
Asta nu inseamna ca memoria s-a pierdut. In multe cazuri, ea doar a fost „impachetata” si pusa intr-un raft foarte inalt, unde nu ajungem usor.
Intrebari pe care si le-ar putea pune cineva:
„E normal sa uit atat de des?”
Daca uiti unde ai pus lucruri sau pierzi sirul vorbelor din cand in cand, e normal. Daca uiti lucruri importante frecvent sau ai goluri mari de memorie emotionala, ar merita sa te intrebi ce se intampla in interiorul tau. Poate nu uiti, ci blochezi. Si nu e vina ta – e un mecanism de aparare.
„Cum imi pot da seama daca uitarea mea are legatura cu stresul sau cu o trauma?”
Daca observi ca uiti mai ales in perioade tensionate, ca pierzi notiunea timpului sau ca simti uneori ca „privesti viata din afara”, sunt semne ca poate e vorba de disociere. Alte indicii: reactii emotionale intense la lucruri mici, oboseala permanenta sau dificultati de concentrare.
„Pot recupera ce am uitat?”
Memoria emotionala nu dispare. Dar nu revine pe comanda. Poate iesi la suprafata in vis, in terapie, intr-o conversatie sau intr-un moment de liniste. Nu forta, nu trage de tine. Cand esti pregatit, ceea ce a fost impins deoparte incepe sa revina, incet si cu sens.
Ce spune psihoterapia despre uitare?
Terapia nu iti da un „hard disk” nou, dar te ajuta sa intelegi de ce ai blocat anumite lucruri si ce te-ar putea ajuta sa le aduci inapoi in mod sigur.
Uneori, nu avem nevoie sa ne amintim tot. Avem nevoie sa intelegem ce am simtit, ce ne-a lipsit si ce sens putem gasi in ceea ce ni s-a intamplat.
Psihoterapia ofera un spatiu in care memoria emotionala poate reveni in ritmul tau, fara presiune, fara judecata. Uneori prin cuvinte, alteori prin emotii, prin imagini, prin reactii. Asa cum spunea si Freud: „Amintirea se construieste, nu doar se gaseste.”
Cateva principii care pot fi de ajutor:
– Uitam si pentru ca vrem sa functionam. Creierul are grija de noi chiar si atunci cand pare ca ne saboteaza.
– Memoria nu e doar ce-ti amintesti – e si ce simti. Daca simti un gol si nu stii de ce, poate ca acolo e o amintire emotionala inca neprocesata.
– Disocierea nu inseamna ca esti „defect”. Inseamna ca ai avut nevoie sa te protejezi. Iar acum, poate e timpul sa te intorci incet spre tine.
– Nu esti singur. Multi oameni uita. Multi se simt „in ceata”. Nu e un semn ca esti slab. E un semn ca ai dus multe.
In loc de incheiere
Daca ti se pare ca uiti mai mult decat ar fi normal, nu inseamna ca ai „ceva grav”. Poate ca mintea ta a pus o patura peste ceva ce te-a durut. Poate ai fost prea mult timp in alerta si n-ai mai avut spatiu sa simti.
Nu trebuie sa-ti amintesti tot. Dar poate ai nevoie sa incepi sa intelegi de ce ai uitat.
Si, daca simti ca ceva din tine vrea sa-si aminteasca, dar nu stie cum, terapia e un loc bun de inceput. Nu pentru ca ai uitat, ci pentru ca incep sa conteze din nou lucrurile pe care vrei sa le tii minte.