Cand nu e nici da, nici nu – despre spatiul de indoiala si cum traim in el
July 15, 2025
De ce nu pot sa adorm cand pun capul pe perna?
July 22, 2025Despre alianta terapeutica, semnale bune si cand e momentul sa mergem mai departe
Te-ai gandit vreodata cum ar trebui sa „se simta” terapia? Poate ai inceput un proces terapeutic si ai iesit de la prima sedinta cu o senzatie ciudata – nici buna, nici rea, dar cu o intrebare apasatoare in minte: „Oare chiar e persoana potrivita pentru mine?” Sau poate ca te-ai regasit intr-un spatiu in care totul parea in regula la suprafata, dar ceva nu se lega in interiorul tau. Ori poate ca inca nu ai inceput terapia, dar ideea de a alege „un strain” caruia sa-i povestesti cele mai intime ganduri ti se pare atat reconfortanta, cat si inspaimantatoare.
Adevarul e ca relatia cu terapeutul tau este una speciala. Nu e nici prietenie, nici relatie profesionala clasica. Nu e vorba doar despre a primi ajutor, ci despre a construi, impreuna, un spatiu sigur in care tu sa te poti explora, simti si transforma. Iar pentru ca acest spatiu sa functioneze cu adevarat, ai nevoie sa te simti vazut, inteles si sustinut.
Doar ca... asta nu se intampla mereu din prima. Si nu se intampla la fel pentru toti. Unii simt o conexiune imediata. Altii au nevoie de timp. Iar unii isi dau seama, abia dupa cateva saptamani sau luni, ca relatia terapeutica in care se afla nu ii ajuta, ci ii blocheaza.
Este normal sa te intrebi: „Cat e despre mine si cat e despre dinamica dintre noi?”
Este sanatos sa vrei sa intelegi diferenta dintre un disconfort care face parte din proces si o nepotrivire reala.
Si este esential sa stii ca ai dreptul sa cauti o relatie terapeutica care functioneaza pentru tine – nu una perfecta, dar una suficient de buna incat sa simti ca poti fi tu.
In randurile care urmeaza, vom vorbi despre cum recunosti semnele unei relatii terapeutice sanatoase, cand e nevoie sa dai timp si cand e momentul sa cauti altceva. Despre cum arata, de fapt, acel „click” in terapie – care nu inseamna magie, dar poate schimba totul.
Acest articol e pentru tine, daca:
– Ai inceput sau te gandesti sa incepi un proces terapeutic, dar te intrebi cum ar trebui sa „se simta” relatia cu terapeutul;
– Ai fost deja in terapie, dar ceva nu a mers si nu stii daca a fost „despre tine” sau „despre relatie”;
– Te temi ca, daca nu simti o conexiune puternica imediat, inseamna ca ai ales gresit;
– Vrei sa intelegi mai bine ce este alianta terapeutica si de ce e atat de importanta.
Ce este alianta terapeutica?
Alianta terapeutica este, pe scurt, relatia care se construieste intre tine si terapeutul tau. Nu e vorba doar despre simpatie sau despre cat de amabil ti se pare cel din fata ta. Este acel „fir invizibil” care tine sedintele impreuna – acel sentiment ca sunteti o echipa, ca lucrati impreuna pentru binele tau.
Psihologul Edward Bordin a descris alianta terapeutica ca avand trei componente esentiale:
– Un acord asupra scopurilor terapiei – adica sa fiti de acord, macar in linii mari, ce vreti sa obtineti impreuna. Poate vrei sa intelegi mai bine de ce repeti anumite tipare. Poate vrei sa faci pace cu trecutul. Sau sa-ti regasesti energia si sensul.
– Un acord asupra metodelor sau sarcinilor – adica asupra felului in care veti lucra impreuna. Poate vei vorbi liber, poate veti explora vise sau emotii, poate vei face exercitii specifice intre sedinte. Important e sa simti ca are sens pentru tine.
– O legatura emotionala bazata pe incredere si respect – poate cea mai importanta. E acel sentiment ca poti fi sincer, vulnerabil, chiar si confuz, si ca nu vei fi judecat. Ca terapeutul tau e acolo, cu tine, atent, prezent si implicat.
Alianta terapeutica este, dincolo de teorie, ceea ce face diferenta intre a simti ca esti singur cu problemele tale si a simti ca ai pe cineva alaturi in calatoria ta. Este temelia procesului terapeutic. Si, conform multor studii (inclusiv cele ale lui Horvath, Gelso, Safran sau Norcross), este si cel mai important factor in reusita terapiei – uneori mai important decat metoda folosita sau experienta terapeutului.
„Terapia nu functioneaza doar pentru ca terapeutul are solutii, ci pentru ca reuseste sa creeze o relatie in care clientul se simte in siguranta sa exploreze ce doare.”
Alianta nu inseamna ca relatia e mereu usoara. Uneori apar tensiuni, rupturi, neintelegeri. Dar tocmai felul in care aceste momente sunt discutate si reparate devine parte din procesul de vindecare. Pentru ca inveti, poate pentru prima data, ca poti fi tu insuti intr-o relatie si totusi sa nu pierzi legatura.
E normal sa nu simt o conexiune puternica din prima?
Da. Asta nu inseamna ca terapeutul nu este potrivit, ci ca relatiile – chiar si cele terapeutice – au nevoie de timp. Este perfect natural sa te simti stangaci, retinut sau neincrezator la inceput. De fapt, multi oameni se simt „prea vulnerabili” in primele sedinte si au nevoie de timp ca sa se deschida.
Asa cum spunea Irvin Yalom: „Terapia este un proces de intimitate intre doi straini.”
Important este sa observi nu neaparat cat de repede te conectezi, ci daca simti o evolutie in aceasta directie. Te simti tot mai liber sa fii sincer? Incepi sa ai incredere ca poti vorbi despre orice? Acestea sunt semnale ca relatia se construieste.
Cum stiu ca terapeutul meu este „potrivit” pentru mine?
Cateva semne bune:
– Simti ca poti vorbi liber, fara teama ca vei fi judecat sau corectat;
– Terapeutul te asculta cu atentie, nu doar da din cap sau „bifeaza” replici;
– Simti ca esti vazut in profunzime, chiar si cand nu reusesti sa explici clar ce simti;
– Poti explora teme dificile, fara sa te simti presat sau expus inutil;
– Terapeutul pare uman, prezent, implicat, nu doar un expert rece sau distant.
In multe cazuri, o fraza simpla poate face diferenta: „Nu stiu exact cum sa pun in cuvinte, dar simt ca esti alaturi de mine in asta.”
Si totusi... ce semnale arata o nepotrivire reala?
Uneori, disconfortul din terapie este parte din proces – mai ales cand atingi subiecte sensibile. Dar alteori, poate fi un semnal de avertizare ca relatia terapeutica nu functioneaza. Iata cateva semne care merita luate in seama:
– Te simti constant neincrezator, rusinat sau tensionat in relatie, fara ca asta sa se schimbe in timp;
– Ai senzatia ca terapeutul „nu te aude”, ca te forteaza sa tragi concluzii sau sa treci peste emotii;
– Comentariile terapeutului sunt dure, ironice sau confuze, fara explicatii ulterioare;
– Nu exista loc pentru indoieli sau feedback – orice intrebare e vazuta ca o provocare;
– Simti ca trebuie sa te porti „cum trebuie” pentru ca relatia sa mearga.
Terapeutul nu trebuie sa fie prietenul tau, dar nici o figura de autoritate care iti impune solutii.
Ce intrebari isi pun adesea oamenii in primele saptamani de terapie?
„De ce nu simt nimic dupa cateva sedinte?”
Pentru ca procesul are un ritm propriu. Unii oameni simt usurare emotionala dupa prima sedinta, altii dupa luni. Nu exista un „normal” universal.
„Poate un terapeut care nu a trecut prin ce am trecut eu sa ma inteleaga cu adevarat?”
Da, daca e empatic, atent si dispus sa asculte. Intelegerea nu vine din experiente identice, ci din capacitatea de a fi cu tine in ceea ce simti.
„Daca nu ma simt confortabil, inseamna ca terapia nu functioneaza?”
Nu neaparat. Uneori, disconfortul face parte din proces – dar merita discutat in terapie. Un terapeut bun te va incuraja sa vorbesti despre ce simti chiar in legatura cu el.
„E normal sa simt o forma de atasament fata de terapeut?”
Da. In psihoterapie, relatia devine adesea un „spatiu sigur” unde emotiile si nevoile pot fi exprimate. Atasamentul este o parte fireasca a procesului – iar un terapeut format stie cum sa il abordeze cu grija.
Ce spun studiile despre relatia terapeutica?
Daca ar fi sa reducem totul la esential, majoritatea cercetarilor spun cam acelasi lucru: relatia conteaza cel mai mult. Mai mult decat metoda, mai mult decat tipul de terapie, mai mult chiar decat severitatea simptomelor initiale.
Un studiu clasic realizat de Horvath si Symonds (1991) a analizat zeci de cercetari si a concluzionat ca alianta terapeutica este un predictor puternic al succesului terapiei, indiferent de scoala sau abordare. Cu alte cuvinte, nu conteaza atat daca faci terapie cognitiv-comportamentala, psihanalitica sau umanista, ci daca te simti in siguranta si sustinut in relatia cu terapeutul tau.
Mai recent, Wampold si colegii sai (2015) au aratat ca factori precum empatia, caldura si capacitatea terapeutului de a construi o relatie solida cu clientul influenteaza direct progresul emotional. De fapt, cercetatorii au sugerat ca relatia terapeutica poate avea un impact mai mare decat „tehnica terapeutica propriu-zisa”.
Un alt concept esential este cel al rupturilor si reparatiilor din alianta – cercetat intens de Jeremy Safran si J. Christopher Muran. Ce au descoperit ei? Ca nu e grav daca relatia terapeutica trece prin momente de tensiune sau neintelegeri. Dimpotriva: tocmai felul in care aceste rupturi sunt recunoscute, abordate si reparate poate duce la cele mai profunde transformari. Sa poti spune „m-am simtit ranit, dar pot vorbi despre asta” este, in sine, vindecator.
„Alianta terapeutica este un microcosmos al modului in care ne relationam in viata reala. Daca invatam sa navigam o relatie in care ne simtim vulnerabili, dar in siguranta, incepem sa schimbam si modul in care traim celelalte relatii din viata noastra.” – ideea centrala sustinuta de multi cercetatori in psihoterapie.
S-au facut si studii care au urmarit ce cred clientii despre relatia lor cu terapeutul. De exemplu, un studiu publicat in Psychotherapy Research a aratat ca oamenii apreciaza cel mai mult terapeutii care sunt autentici, atenti si flexibili, care nu se grabesc sa ofere solutii si care pot tolera ambiguitatea si emotiile dificile fara sa se retraga sau sa devina defensivi.
Relatia terapeutica nu e doar o legatura care functioneaza in timp real, in cabinet sau in fata ecranului. Studiile arata ca, atunci cand experienta acestei relatii a fost una autentica si vindecatoare, clientul interiorizeaza aceasta dinamica – adica o poarta cu sine, ca pe un nou model de relatie. Un model in care nu mai trebuie sa te ascunzi ca sa fii iubit, nu mai trebuie sa fii „bun” ca sa fii acceptat, si poti gresi fara sa fii respins. Psihanalistii vorbesc despre internalizarea relatiei terapeutice ca despre un proces profund prin care, treptat, vocea terapeutului devine o voce interna: una mai blanda, mai rabdatoare, mai intelegatoare.
„In cele din urma, pacientul nu pleaca din terapie doar cu raspunsuri, ci cu o noua experienta de a fi vazut si tinut in relatie.” – o idee sustinuta de multi autori din zona relationala si umanista.
Aceasta experienta devine un reper pentru viitor: Asa se simte o relatie in care pot fi eu. Asa e cand nu trebuie sa lupt pentru spatiu. Asa e cand cineva ramane langa mine, chiar si cand sunt in haos. Si poate ca, pentru prima data, iti dai voie sa ramai si tu.
Cand e ok sa inchei o terapie?
In cultura noastra, incheierile sunt adesea vazute ca esecuri. Iar incheierea unei terapii poate trezi tot felul de ganduri si emotii: „Oare m-am grabit?”, „Poate ca problema e la mine, nu la relatie…”, „Daca mai aveam putina rabdare?” Dar adevarul este ca, exact ca in orice alta relatie semnificativa, si in terapie vine uneori momentul in care e nevoie sa reevaluezi: Imi mai face bine acest spatiu? Ma mai ajuta sa cresc?
Este perfect in regula sa decizi ca un anumit cadru, ritm sau terapeut nu mai este potrivit pentru tine. Nu pentru ca ai renuntat, ci pentru ca ai inceput sa asculti mai bine ce ai nevoie.
Iata cateva situatii in care poate fi sanatos sa te gandesti serios la incheierea terapiei (sau la schimbarea terapeutului):
– Simti ca relatia terapeutica stagneaza de o perioada lunga, fara sa mai apara sens nou, clarificari sau transformari. Iti spui aceleasi lucruri in fiecare sedinta, dar ceva nu se leaga.
– Ai incercat sa vorbesti despre ce nu merge, despre relatia cu terapeutul, despre disconfortul tau – dar raspunsul primit a fost defensiv, distant sau rigid. Nu ai simtit ca a existat un spatiu real pentru indoiala ta.
– Te simti constant incordat, judecat sau corectat, chiar si in cele mai vulnerabile momente. Iar asta nu pare sa se amelioreze, indiferent de cat timp a trecut.
– Nu te mai regasesti in stilul de lucru, fie ca e prea directiv, fie prea pasiv, fie ca simti ca metodele folosite nu mai corespund cu etapa in care te afli acum.
– Intuitia iti spune, repetat, ca nu e locul tau. Nu pentru ca e greu (terapia e adesea grea), ci pentru ca nu mai simti ca exista o baza reala de incredere si alianta.
Uneori, simti ca ramai intr-o terapie din obligatie, loialitate sau frica – „Am inceput cu el, trebuie sa continui”, „Poate se supara daca plec”. Insa relatia terapeutica nu e o promisiune pe viata. Este un spatiu care trebuie sa-ti serveasca nevoilor tale interioare, nu fricilor relationale.
In alte cazuri, simti ca ai ajuns, pur si simplu, la un capat de drum. Nu mai simti urgenta, ranile s-au mai inchis, ai dobandit un soi de claritate interioara, chiar daca nu e perfecta. Asta nu inseamna ca „s-a terminat tot” sau ca „nu mai ai nimic de lucrat”, ci ca acest ciclu s-a incheiat. Iar incheierea poate fi un moment de celebrare, nu de abandon.
„Exista despartiri care nu rup, ci elibereaza.”
Este important si cum se incheie o terapie. Ideal, sfarsitul nu este o disparitie brusca, ci o parte din proces. Poate o discutie onesta despre cum ai ajuns aici. Poate o sedinta de bilant, in care sa priviti impreuna parcursul. Poate chiar o recunoastere reciproca: „Am ajuns cat am putut impreuna.”
Asa cum spunea Carl Rogers: „Cand privesc lumea cu ochii clientului meu, pot sa o inteleg.”
Daca esti intr-un proces terapeutic si te intrebi daca esti cu terapeutul potrivit, da-ti voie sa iti pui aceste intrebari. Nu in tacere. Ci chiar in sedinta. Pentru ca, uneori, cele mai bune raspunsuri se nasc din curajul de a pune intrebarile potrivite.