Ce e cu acel sentiment ca „se va intampla ceva rau”?
April 28, 2025
Arta de a incetini – Viata fara graba are alt gust
May 6, 2025Tu cum functionezi? – despre cele mai comune stiluri de personalitate si cum ne influenteaza viata
„Nu vezi lumea asa cum este ea. O vezi asa cum esti tu.” – Anais Nin
Ne nastem cu o poveste in lucru. Unele pagini sunt scrise de familie, altele de experientele din copilarie, unele de temperamentul cu care venim, iar altele… le scriem singuri, dar cu creionul invatat de la ceilalti. Personalitatea noastra e, intr-un fel, manuscrisul vietii noastre – cum interpretam lumea, cum ne raportam la ceilalti, ce ne sperie si ce ne atrage.
Dar ce inseamna, de fapt, „personalitate”? Si de ce e atat de important sa intelegem cum functionam?
________________________________________
Acest articol e pentru tine, daca:
• Ai momente in care te intrebi de ce reactionezi „exagerat” in unele relatii sau situatii.
• Simti ca repeti aceleasi tipare, chiar daca stii ca nu-ti fac bine.
• Te regasesti intr-o combinatie interesanta de „independent, dar anxios”, „sensibil, dar cu garda sus” sau „o persoana care pare relaxata, dar pe interior ruleaza 47 de scenarii”.
• Vrei sa intelegi de ce unii oameni par sa te „apasese pe butoane” fara sa faca mare lucru.
• Ai inceput un proces de autocunoastere sau te bate gandul sa mergi la terapie.
________________________________________
Ce este personalitatea si cum se formeaza
Personalitatea este, intr-un fel, modul nostru preferat de a fi in lume. E stilul propriu de a simti, gandi si actiona – acel „tu recognoscibil” care ramane destul de constant in timp si in diverse contexte. Daca viata ar fi un serial, personalitatea ar fi personajul principal: poate are episoade mai dramatice, poate uneori o ia pe aratura, dar pastreaza o linie recognoscibila de la un sezon la altul.
De unde vine personalitatea?
Spoiler: nu o primim intr-o cutie de la barza.
Ea se formeaza printr-un amestec fascinant de biologie, experiente timpurii si influente din mediul in care crestem. Iata ingredientele de baza:
1. Temperamentul
Este „draftul” initial cu care venim pe lume – unii bebelusi sunt linistiti si usor de linistit, altii se trezesc plangand pentru ca... universul nu e perfect. Temperamentul influenteaza nivelul de activitate, reactiile emotionale si stilul de adaptare la nou. E ca si cum fiecare dintre noi vine cu un „soft” preinstalat, dar ce aplicatii instalam ulterior tine mult de context.
2. Experientele timpurii si atasamentul
Relatiile noastre cu figurile de atasament – de obicei parintii – sunt ca niste lentile prin care invatam sa vedem lumea. Daca acele relatii au fost constante, calde si sigure, invatam ca si noi putem fi in siguranta cu emotiile noastre. Daca, in schimb, au fost inconsecvente, distante sau chiar traumatizante, s-ar putea sa dezvoltam mecanisme mai defensive si sa invatam ca „e mai bine sa ma ascund decat sa cer ajutor”.
Fun fact (sau mai degraba... ironic fact): un copil care a crescut cu un parinte emotional indisponibil va deveni adesea adultul care spune: „Eu nu am nevoie de nimeni”. Spoiler alert – are. Doar ca nu stie cum sa ceara.
3. Mediul social si cultural
Imagineaza-ti doi copii cu acelasi temperament: unul creste intr-o familie unde este incurajat sa-si exprime emotiile („Poti sa plangi, e ok”), iar celalalt intr-o familie in care i se spune constant: „Nu mai plange, nu esti copil mic!”. Ghici cine va deveni adultul care rade cand, de fapt, ar vrea sa planga?
Normele sociale, valorile culturale si contextul economic in care ne formam au un rol major. De exemplu, intr-o cultura individualista e posibil ca o personalitate narcisica sa fie valorizata drept „lider”, in timp ce intr-o cultura colectivista acelasi stil poate fi perceput ca „egoism”.
4. Mecanismele de aparare
Acestea sunt strategiile noastre (adesea inconstiente) de a face fata emotiilor neplacute. Fiecare stil de personalitate are mecanismele lui preferate – evitantul se retrage, dependentul se agata, obsesivul planifica excesiv, iar narcisicul… se urca pe un piedestal imaginar si de acolo mimeaza ca totul e perfect.
Uneori, mecanismele acestea sunt atat de perfectionate, incat nici nu ne dam seama ca le folosim. E ca si cum ai avea un bodyguard emotional care sare in fata ta si zice: „Stai linistit, se rezolva cu rationalizare!” – cand, de fapt, inima ta voia doar sa planga un pic si sa fie tinuta in brate.
________________________________________
Personalitatea: adaptare sau esenta?
O idee des intalnita este ca personalitatea e „cine suntem cu adevarat”. Dar o perspectiva mai nuantata ne invita sa vedem personalitatea ca pe o adaptare creativa la medii uneori dificile. E modul in care am invatat sa ne protejam, sa fim acceptati, sa obtinem afectiune, sa supravietuim emotional.
Uneori, aceste adaptari devin atat de rigide, incat incep sa ne tina pe loc. E ca si cum am fi crescut intr-o casa mica si acum, adulti fiind, continuam sa ne miscam in lume ca si cum tavanul ar fi la 1.80 m – chiar daca in realitate am avea loc sa ne intindem, sa respiram, sa schimbam decorul.
________________________________________
Si partea amuzanta? Hai sa o zicem pe aia dreapta...
Cu totii avem un prieten care se comporta ca un Excel ambulant (stil obsesiv), altul care spune mereu „te sun mai tarziu” si dispare o saptamana (stil evitant), un altul care iti scrie „esti acolo??” dupa 30 de secunde fara raspuns (stil dependent), si poate unul care posteaza 37 de stories pe zi cu citate despre succes, dar n-a dormit de 3 nopti de anxietate (stil narcisic).
Iar vestea buna? La fel ca ei suntem si noi, din cand in cand. Si asta ne face oameni. Ciudat de frumosi, surprinzator de previzibili si amuzant de inconsistenti uneori.
________________________________________
Cele mai comune stiluri de personalitate
Desi nu vorbim aici despre diagnostice clinice, ci despre stiluri de functionare, e important sa stim ca multe dintre „ciudateniile” noastre au, de fapt, sens. Aceste stiluri sunt ca niste „filtre de Instagram” aplicate realitatii – uneori o infrumuseteaza, alteori o distorsioneaza. Dar toate vin cu o poveste.
Stilul evitant
Motto interior: „Mai bine nu ma apropii prea mult, sa nu fiu ranit.”
Cei cu acest stil par relaxati, independenti, „zen”. Par. In realitate, in spatele calmului lor glacial se afla adesea o frica uriasa de a fi raniti, de a fi respinsi sau de a deveni dependenti emotional. Au invatat (de obicei din copilarie) ca exprimarea emotiilor nu este sigura sau ca nu va fi luata in serios. Asa ca se retrag, isi minimalizeaza nevoile si isi construiesc o lume interioara bine pazita.
Exemplu amuzant (dar trist): Evitantul primeste un mesaj lung si emotionant de la partener: „Simt ca ne-am distantat si mi-e dor de conexiunea noastra…” – raspunsul lui va fi: „Ok.”. Pentru el, „ok” contine toata complexitatea unei poezii de dragoste. Dar ceilalti nu prea stiu asta.
In relatii: poate parea rece, dar nu e lipsit de sentimente – doar ca nu stie ce sa faca cu ele. Intimitatea emotionala il copleseste, iar conflictul il face sa dispara (la propriu sau la figurat).
La job: prefera autonomia, evita situatiile de „small talk emotional” si se descurca bine cand i se da spatiu.
Stilul dependent
Motto interior: „Am nevoie de tine ca sa fiu ok.”
Cei cu acest stil au o capacitate uriasa de afectiune, dar si o teama la fel de mare de abandon. Isi pun nevoile pe plan secund, doar ca sa fie acceptati sau sa nu piarda pe cineva drag. Pot deveni hipervigilenti la starea emotionala a celorlalti si sa simta anxietate chiar si la o pauza de 10 minute intre mesaje.
Exemplu: „Stii sigur ca esti bine? Mi-ai raspuns mai scurt ca de obicei… Nu cumva esti suparat pe mine? Daca esti, spune-mi, pot sa repar!”
In relatii: se pot agata de ceilalti, isi pot anula propriile nevoi si pot ramane in relatii nesanatoase din frica de singuratate. Dar ofera loialitate, atentie si o dorinta sincera de conexiune.
La job: pot fi colegii „prea disponibili” – cei care nu stiu sa spuna „nu” si ajung sa faca ore suplimentare pentru ca le-a fost jena sa refuze un task... in plus, pentru care nici nu sunt platiti.
Stilul obsesiv (sau perfectionist)
Motto interior: „Trebuie sa fie corect, altfel nu are sens.”
Acest stil se caracterizeaza prin nevoia de ordine, control si predictibilitate. Persoanele cu acest stil simt ca doar prin control pot tine in frau haosul lumii. Le place sa planifice, sa anticipeze, sa analizeze. Cand ceilalti spun „e ok, ne descurcam”, ei aud „pericol iminent”.
Exemplu: Intrebare simpla: „La ce ora plecam?”
Raspunsul obsesivului: „Pai... daca luam in calcul traficul, variatia de 5% a timpului de mers si faptul ca poate ploua, zic sa plecam cu 38 de minute mai devreme. Sau 39, sa fim siguri.”
In relatii: pot fi perceputi drept critici sau rigizi, dar in realitate critica vine din teama ca, daca totul nu e perfect, ceva rau se va intampla.
La job: sunt muncitori, meticulosi, dar pot ajunge la burnout incercand sa controleze fiecare detaliu. Pentru ei, expresia „merge si asa” este echivalentul unei insulte grave.
Stilul narcisic (non-clinic)
Motto interior: „Trebuie sa fiu cel mai bun, altfel nu exist.”
Acest stil e adesea inteles gresit. Nu vorbim aici despre narcisismul patologic, ci despre o structura in care nevoia de validare si recunoastere este esentiala. In spatele mastii de incredere in sine poate sta un eu fragil, care oscileaza intre „sunt genial” si „nu sunt suficient”.
Exemplu: Primește un compliment sincer – „Felicitari pentru prezentare, mi-a placut mult!”
Raspuns: „Stiu.”
Dar, intern, ruleaza un monolog de tipul: „Sigur a spus asta doar ca sa fie dragut... n-am fost chiar atat de bun... sau am fost? Poate chiar genial?”
In relatii: pot fi seducatori, carismatici, dar pot avea dificultati in a tolera critica sau in a accepta ca si ceilalti au nevoi. Cauta constant validare, iar lipsa acesteia poate fi resimtita ca un atac.
La job: pot excela in roluri de lider sau in domenii creative, dar pot suferi in tacere daca nu li se recunoaste valoarea. Se hranesc cu aprecieri – si uneori cu like-uri.
Fiecare stil vine cu puncte forte si vulnerabilitati. Niciunul nu e „gresit” sau „rau”. Sunt moduri in care am invatat sa ne protejam si sa ne adaptam. Problema apare cand aceste stiluri devin atat de automate si rigide, incat nu mai reusim sa alegem alte variante, chiar daca situatia o cere.
________________________________________
Intrebari frecvente: Ce isi pun oamenii cand vine vorba de stilurile de personalitate?
1. Pot avea mai multe stiluri in acelasi timp?
Da, poti fi un adevarat buffet emotional. Personalitatea nu vine intr-un singur pachet clar etichetat, ci mai degraba in nuante, combinatii si... contradictii aparent bizare. Poti fi evitant in relatii romantice, dependent in relatia cu mama si perfectionist la job. Suntem complexi, si e perfect normal sa nu incapi intr-o singura cutie.
Fun fact: A fi si evitant si dependent in acelasi timp nu e chiar contradictoriu – multi dintre noi pendulam intre „Vino mai aproape!” si „Nu atat de aproape!”.
2. De unde stiu care este stilul meu dominant?
Uita-te la:
• cum reactionezi in momente de stres sau conflict;
• ce tip de persoane iti declanseaza reactii intense;
• ce tipare relationale repeti (chiar si cand promiti ca n-o mai faci);
• ce te sperie cel mai mult: apropierea? respingerea? pierderea controlului? lipsa validarii?
• Poti sa te si intrebi: „Ce fac eu automat, fara sa-mi dau seama, ca sa ma protejez?” – raspunsul e adesea cheia.
3. Se poate schimba stilul meu de personalitate?
Da, dar nu cu un clip de pe YouTube si nici cu o carte de dezvoltare personala citita in diagonala. Schimbarea reala vine prin constientizare, repetitie si relatii reparatoare – iar terapia poate fi un spatiu excelent pentru asta.
Stilul tau de personalitate e ca un pantof vechi: comod, dar s-ar putea sa-ti strice mersul. Cu rabdare, poti incerca alti pantofi. Poate chiar desculti, din cand in cand.
4. Este personalitatea acelasi lucru cu temperamentul?
Nu. Temperamentul este componenta biologica, adica stilul emotional cu care ne nastem – un fel de „hardware”. Personalitatea este software-ul, adica modul in care acel temperament interactioneaza cu mediul, experientele si relatiile noastre. Poti avea un temperament anxios, dar o personalitate perfectionista sau evitanta, in functie de ce ai trait.
5. Daca am un stil „problematic”, inseamna ca sunt defect?
Nu. Inseamna ca te-ai adaptat cum ai putut la ce ti s-a intamplat. Nu esti „prea sensibil”, „prea rece” sau „prea control freak” – esti doar cineva care a invatat niste strategii de supravietuire emotionale. Eroice, chiar. Problema apare doar cand acele strategii nu se mai potrivesc cu viata pe care vrei s-o traiesti acum.
6. De ce mi se pare ca atrag mereu acelasi tip de oameni?
Pentru ca inconstientul nostru are un simt al umorului foarte... specific. Uneori, ne simtim atrasi de ceea ce ne e familiar, chiar daca e disfunctional. Dependentul atrage evitantul, narcisicul atrage pe cineva empatic si disponibil emotional (pana la epuizare), iar perfectionistul se indragosteste de haosul intrupat. Teribil de poetic. Si, uneori, tragic.
________________________________________
Ce spun studiile? Personalitatea, vazuta prin lupa cercetarii
Daca tot am vorbit despre cum functionam, hai sa aruncam o privire si in laboratorul psihologiei, unde s-au studiat stilurile noastre cu seriozitate... si cu multa rabdare. Pentru ca, sincer, a urmari comportamente umane in timp necesita si stiinta, si zen.
Personalitatea este (relativ) stabila… dar nu batuta in cuie
Unul dintre cele mai importante studii longitudinale, realizat de psihologii Brent Roberts si Daniel Mroczek, a aratat ca personalitatea sufera modificari semnificative de-a lungul vietii – in special intre 20 si 40 de ani. Asadar, nu esti „blocat” in acelasi stil pentru totdeauna. Cu alte cuvinte: da, exista speranta pentru fostii copii prea cuminti deveniti adulti anxiosi si perfectionisti.
„Personalitatea poate fi vazuta ca o structura din plastilina: are forma, dar e maleabila in functie de ce facem cu ea.”
Stilurile de atasament si impactul lor pe termen lung
Cercetarile lui John Bowlby si Mary Ainsworth au pus bazele teoriei atasamentului – care se leaga strans de stilurile de personalitate. Studiile arata ca modul in care ni s-a raspuns la nevoi emotionale in copilarie influenteaza profund felul in care ne atasam, comunicam si ne protejam emotional ca adulti.
• Cei cu atasament evitant tind sa respinga apropierea emotionala.
• Cei cu atasament anxios se agata de relatii din frica de respingere.
• Cei cu atasament sigur... exista si ei, aparent. (Glumim, dar putini cresc cu atasament 100% sigur – insa vestea buna e ca poate fi dezvoltat ulterior, prin relatii reparatoare, inclusiv in terapie.)
Neurostiinta vine cu confirmari
Studii de neuroimagistica, cum ar fi cele publicate in Nature Neuroscience sau Psychological Science, arata ca exista corelatii intre anumite trasaturi de personalitate si activitatea/regiuni specifice ale creierului:
• Persoanele cu trasaturi anxioase sau evitante tind sa aiba o activare crescuta in amigdala (centrul de „alarma” emotionala).
• Cei perfectionisti sau orientati catre control arata o activare mai intensa in cortexul prefrontal – responsabil cu planificarea si analiza (a.k.a. „butoanele obsesivului”).
Asadar, personalitatea nu e doar „un stil de a fi”, ci are si expresie biologica. Dar creierul e maleabil (neuroplasticitate!) – ceea ce inseamna ca invatarea unor moduri noi de a fi chiar e posibila. Repetitia si relatiile sigure pot literalmente „reorganiza” circuitele emotionale.
Personalitatea influenteaza sanatatea (da, chiar si pe cea fizica)
Un metaanaliza publicata in Health Psychology a aratat ca anumite trasaturi de personalitate sunt corelate cu sanatatea fizica pe termen lung. De exemplu:
• Cei cu trasaturi nevrotice (adica predispusi la anxietate si ingrijorare) au un risc mai mare de probleme cardiovasculare.
• Cei cu constiinciozitate crescuta (a.k.a. obsesivii organizati) traiesc, in medie, mai mult – probabil pentru ca isi iau medicamentele la timp si nu uita sa mearga la controale.
Deci da – felul in care functionezi psihologic iti influenteaza si inima. La propriu.
________________________________________
Cum ne saboteaza (sau ajuta) aceste stiluri?
• Stilul evitant poate parea foarte „independent”, dar poate duce la singuratate si izolare emotionala.
• Stilul dependent poate parea „dedicat”, dar poate duce la relatii dezechilibrate si la lipsa autonomiei.
• Stilul obsesiv poate aduce rezultate excelente, dar si burnout si auto-critica excesiva.
• Stilul narcisic poate impresiona, dar poate ascunde o fragilitate greu de tolerat.
Pe scurt: ceea ce ne ajuta sa supravietuim devine uneori ceea ce ne impiedica sa traim cu adevarat.
________________________________________
Cum te poate ajuta psihoterapia sa-ti intelegi si sa-ti transformi stilul de personalitate
Daca te-ai intrebat vreodata „De ce fac asta, desi stiu ca nu-mi face bine?” – raspunsul e undeva intre inconstient si tiparele tale relationale invatate demult. Si exact acolo intra terapia in scena. Nu cu o bagheta magica, ci cu o oglinda si mult spatiu pentru explorare.
Terapia nu te schimba – te ajuta sa te intelegi
Multi oameni cred ca merg la terapie „ca sa se schimbe”. Dar, paradoxal, schimbarea reala vine abia dupa ce te intelegi cu adevarat. Terapia nu vrea sa-ti „repare” personalitatea, ci sa-ti ofere claritate: De ce reactionezi asa? De ce repeti anumite tipare? De ce iti e greu sa ai relatii sanatoase sau sa spui ce simti?
Imagineaza-ti ca intri intr-o casa veche, a ta, dar in care ai trait mereu cu lumina stinsa. Terapia e ca si cum aprinzi becul, vezi ce e acolo, poate scoti un dulap care nu-ti mai foloseste si, incet, incepi sa reamenajezi spatiul in care traiesti cu tine insuti.
Cum functioneaza concret?
In terapie, poti:
• Descoperi de unde vine stilul tau – ce relatii, experiente sau emotii te-au format.
• Observa cand si cum activezi mecanismele de protectie – si ce costuri emotionale implica.
• Simti in siguranta emotii pe care altfel le eviti sau le anulezi.
• Testa noi comportamente si moduri de relationare, intr-un spatiu sigur si fara judecata.
• Repara relatia cu tine insuti – poate cea mai importanta relatie din viata ta.
Terapia este ca un „loc de antrenament emotional”. Nu vine nimeni sa-ti faca ordine in cap. Dar ai pe cineva care sta langa tine in timp ce tu scoti lucrurile din sertare, le privesti, te intrebi „Mai am nevoie de asta?” si inveti sa te rearanjezi, cu mai mult sens si mai putina frica.
Relatia terapeutica – un corector al tiparelor vechi
Indiferent de stilul tau – ca esti evitant si ti-e frica sa te apropii, dependent si ti-e frica sa fii abandonat, perfectionist si ti-e frica sa gresesti, sau narcisic si ti-e frica sa nu fii suficient – relatia cu terapeutul poate deveni o experienta emotionala corectiva.
Acolo:
• Poti fi acceptat si cand nu esti „bun”.
• Poti fi vazut fara sa fii judecat.
• Poti fi in relatie fara sa te pierzi in ea.
• Poti exprima nevoile tale fara sa se rupa ceva.
Pare simplu. Nu e. Dar e incredibil de valoros. Pentru ca, odata ce experimentezi asta, incepi sa crezi ca meriti si in alte relatii – nu doar in cabinet.
Ce spun oamenii dupa un timp de terapie?
• „Am inceput sa inteleg de ce reactionez asa, si nu ma mai urasc pentru asta.”
• „Pot sa spun cand mi-e frica, in loc sa ma retrag sau sa par nervos.”
• „Mi-am dat seama ca nu trebuie sa fiu perfect ca sa fiu iubit.”
• „Simt ca am voie sa fiu vulnerabil si totusi in siguranta.”
Acestea nu sunt revelatii magice, ci efecte ale unei relatii constante, clare si sincere – o relatie in care inveti, incetul cu incetul, ca nu trebuie sa functionezi mereu pe pilot automat.
Si daca nu sunt pregatit pentru terapie?
Atunci incepe cu ce poti:
• Observa-te. Scrie. Reflecteaza.
• Citeste articole ca acesta :)
• Vorbeste cu oameni de incredere despre ce simti.
• Nu te grabi sa „repari” nimic. Incepe doar sa fii curios
Ce altceva ajuta in acest proces?
• Reflectia – sa-ti iei timp sa observi cum functionezi si de ce.
• Relatii sanatoase – care iti ofera siguranta, dar si provocare.
• Curajul de a fi vulnerabil – adesea cheia schimbarii.
• Umorul – pentru ca uneori, sa te prinzi ca functionezi ca un personaj dintr-un sitcom e primul pas spre vindecare.
________________________________________
In loc de final: un gand pentru drumul tau
Poate ca stilul tau de personalitate a fost o armura. Sau un costum de scena. Sau un refugiu. Poate te-a ajutat sa supravietuiesti acolo unde ai invatat ca nu e sigur sa fii tu.
Dar acum, poate ca a venit vremea sa nu mai functionezi doar pentru a te proteja, ci si pentru a trai. Cu sens, cu emotie, cu prezenta. Cu relatii in care sa te simti vazut si cu o viata care sa ti se potriveasca, nu doar sa-ti consume energia.
Si daca ai citit pana aici, poate ca e deja un semn. Nu ca ceva e in neregula cu tine. Ci ca esti gata sa descoperi cum ai ajuns sa fii cine esti – si cum ai putea, cu blandete, sa fii si altfel.