Ce e in spatele mastii de incredere? – despre personalitatile narcisice si nevoia de admiratie
April 24, 2025
Tu cum functionezi? – despre cele mai comune stiluri de personalitate si cum ne influenteaza viata
May 1, 2025Cand anticiparea negativa devine mod de viata
________________________________________
Acest articol e pentru tine, daca:
• Te surprinzi frecvent cu gandul „sigur urmeaza ceva rau…”, chiar si in momentele linistite
• Ai o senzatie difuza de neliniste, dar nu poti spune exact de ce
• Te pregatesti mereu pentru ce e mai rau, „ca sa nu fii luat prin surprindere”
• Corpul tau e adesea incordat, ai palpitatii, dureri musculare sau probleme cu somnul
• Ti-e greu sa te relaxezi, chiar si in vacanta sau in compania oamenilor dragi
• Ai obosit sa te simti mereu in alerta si vrei sa intelegi de ce se intampla asta
________________________________________
Cand linistea devine suspecta
Ai avut vreodata o perioada in care totul mergea bine, dar in loc sa te bucuri, ai simtit ca... ceva nu e in regula? Ca linistea e prea linistita? Ca e doar o chestiune de timp pana cand se va intampla ceva rau?
Poate ai primit o veste buna, ai avut o zi relaxata sau pur si simplu... nu s-a intamplat nimic rau. Si totusi, in loc sa-ti zici „Ce bine!”, mintea ta a soptit ceva de genul: „Ce ciudat... sigur urmeaza bomba.”
Poate ai incercat sa-ti distragi atentia, sa te scufunzi in seriale, in curatenie compulsiva sau in analiza filozofica a mesajelor primite pe WhatsApp. Poate chiar ti-ai spus rational ca „doar iti faci filme”. Dar senzatia ramane acolo, undeva in fundal – ca o alarma care nu suna tare, dar e pornita mereu. E ca si cum ai trai langa o imprimanta care scoate un bip slab o data la cateva minute. Nu te trezeste din somn, dar nici nu-ti da voie sa dormi linistit.
Acest tip de anxietate de fond nu vine intotdeauna cu panica exploziva, asa cum o stim din filmele dramatice. Nu e neaparat o avalansa emotionala. Uneori vine doar cu o presiune constanta in piept, cu o ceata pe ganduri si cu scenarii negative care ruleaza in minte ca un trailer de groaza pe repeat. Trailerul se numeste „Si daca…?”, are 7 sezoane si nu se termina niciodata.
„Si daca pierd jobul?”
„Si daca o sa ma simt rau la petrecerea aia?”
„Si daca totul merge bine doar ca sa cada brusc?”
Iar peste toate acestea, se adauga o nevoie uriasa de a controla tot ce se poate controla. Nu neaparat din dorinta de perfectiune, ci ca sa poti anticipa cand si cum va veni dezastrul imaginar. Asa ca verifici de doua ori daca ai inchis aragazul, te gandesti in avans la ce ai putea raspunde in orice conversatie dificila care poate va avea loc, si reiei in gand cele 54 de moduri in care lucrurile pot merge prost daca iti iei o vacanta.
Uneori, starea asta seamana cu momentul ala din filme cand personajul principal zice: „E prea linistit aici…” – si toata lumea stie ca urmeaza ceva exploziv. Doar ca, in viata reala, nu vine niciun dragon. Dar tu ramai cu adrenalina.
________________________________________
Anticiparea negativa – de unde vine si ce vrea de la noi?
Anticiparea negativa nu e un defect de fabricatie si nici nu inseamna ca esti un pesimist incurabil. E un mecanism de protectie. Un fel de garda de corp intern care, in loc sa poarte ochelari de soare si sa stea in coltul camerei cu bratele incrucisate, sta chiar in capul tau si zice constant: „Stai asa… ceva nu e in regula. Mai bine pregateste-te pentru ce e mai rau.”
Acest mecanism se formeaza, de cele mai multe ori, devreme. In copilarie, creierul nostru functioneaza ca un burete: absoarbe tot, dar si trage concluzii rapide pentru a ne tine in siguranta. Daca ai crescut intr-un mediu imprevizibil – unde linistea era doar o pauza intre doua furtuni, unde conflictele sau schimbarile bruste erau la ordinea zilei – atunci e posibil sa fi invatat ca a fi relaxat e periculos. Pentru ca atunci cand te relaxai, venea ceva care te lua pe nepregatite. Si asa, in timp, creierul tau a dezvoltat o strategie: mai bine suspectezi tot timpul ca urmeaza ceva rau, ca sa nu fii niciodata cu garda jos.
„Ingrijorarea nu ia necazurile de maine, dar ia linistea de azi.” – Corrie ten Boom
Partea amuzanta (sau trista, in functie de zi) este ca acest mecanism se rafineaza cu varsta. Devine din ce in ce mai sofisticat. Nu te mai sperie doar sunete ciudate noaptea sau ideea ca pisica ta planuieste ceva. Acum iti faci griji ca n-ai spus „multumesc” intr-un e-mail destul de cald si poate colega ta crede ca esti pasiv-agresiv. Sau ca daca ai o saptamana linistita, sigur urmeaza o veste proasta. Sau ca daca n-ai raspuns imediat la un mesaj, ai stricat o prietenie.
In esenta, anticiparea negativa se comporta ca un manager de criza care are o singura misiune: sa previna durerea. Doar ca metodele lui sunt cam stresante. Te face sa rescrii conversatii in gand, sa verifici lista de cumparaturi de patru ori, sa simti ca trebuie sa fii mereu cu un pas inaintea dezastrului.
Problema e ca, in timp, nu doar ca obosesti – dar ajungi sa traiesti mai mult in lumea scenariilor catastrofice decat in realitate. Si nu pentru ca esti slab, ci pentru ca ai fost, candva, foarte puternic. Ai gasit o strategie de supravietuire. Ai facut ce-ai putut cu ce-ai avut. Dar acum… poate ca nu mai trebuie sa fii tot timpul in alerta. Poate ca acum esti in siguranta, dar corpul si mintea inca n-au primit memo-ul.
________________________________________
Ce inseamna sa traiesti in „stare de urgenta” permanenta
Starea de urgenta nu e doar o expresie dramatica pe care o folosim cand simtim ca „viata e haos”. E o realitate biologica si psihologica in toata regula.
Cand creierul nostru crede ca urmeaza un pericol, chiar si unul imaginar sau simbolic (cum ar fi un e-mail de la seful cu titlul „Avem nevoie sa discutam”), el nu sta sa verifice daca e justificat sau nu. Apasa direct butonul rosu si activeaza sistemul de lupta-sau-fugi.
Inima bate mai repede. Respiratia devine superficiala. Muschii se incordeaza. Digestia se opreste (pentru ca, evident, nimeni nu are timp de sandvisuri cand esti in mijlocul unei catastrofe imaginare). Sistemul nervos simpatic ia controlul si spune: „Concentreaza-te pe supravietuire!”
Problema? Nu suntem urmariti de un leu. Suntem doar in metrou, la o intalnire de familie sau incercam sa dormim. Dar corpul se comporta ca si cum pericolul e real si iminent. Iar cand traiesti cu aceasta stare de activare constanta, sistemul tau biologic nu mai stie cum e sa fii cu adevarat in repaus.
E ca si cum alarma de incendiu din casa ta suna in fiecare zi la ora 3:00, dar nimeni nu gaseste focul. La un moment dat, incepi sa te gandesti ca poate focul esti tu.
Aceasta activare cronica a corpului poarta numele de hipervigilenta. E o stare de tensiune continua, in care esti atent la toate detaliile, analizezi expresiile faciale ale celor din jur, verifici daca usile sunt incuiate de trei ori si ai mereu in fundal gandul: „Ce am uitat? Ce ar putea merge prost?”
Si, desigur, toate acestea vin cu un pret:
• Oboseala cronica
• Dureri de cap sau migrene
• Probleme digestive
• Probleme cu somnul (mai exact, lipsa lui)
• Iritabilitate (a se citi: explodezi cand nu functioneaza telecomanda)
Chiar si momentele care ar trebui sa fie relaxante – cum ar fi o vacanta sau o duminica linistita – pot fi marcate de neliniste. De ce? Pentru ca sistemul tau nervos a uitat cum e sa nu fie in alerta. Cand linistea vine, mintea ta intreaba: „Hmm... oare ce am ratat?”
Traind asa, devine foarte greu sa faci loc pentru bucurie, spontaneitate sau intimitate autentica. Pentru ca toate acestea presupun un anumit grad de vulnerabilitate. Iar cand esti in stare de urgenta, vulnerabilitatea e considerata risc, nu resursa.
Dar vestea buna e ca sistemul tau poate invata altceva. Corpul tau nu e blocat in mod permanent in starea asta. Prin rabdare, atentie si sprijin terapeutic, poti invata sa recunosti cand pericolul e real si cand e doar o amintire veche care se reactiveaza. Si, pas cu pas, poti invata sa traiesti fara ca alarma sa sune tot timpul.
________________________________________
„E ceva in neregula cu mine?” si alte intrebari firesti cand traiesti cu anxietate de fundal
Ai putea crede ca doar tu te intrebi anumite lucruri. Dar, surpriza: multe dintre intrebarile care iti trec prin minte sunt exact aceleasi care apar si in cabinet, in mesaje, in sufletele multor oameni care simt ca nu pot sa se relaxeze cu adevarat. Asa ca hai sa le punem pe masa si sa le privim fara rusine:
1. De ce simt ca mereu va urma ceva rau, chiar si cand totul e ok?
Pentru ca mintea ta nu functioneaza doar pe baza prezentului, ci si pe baza trecutului. Daca ai avut experiente in care lucrurile au mers prost brusc sau ti s-a transmis (explicit sau subtil) ca „e riscant sa te bucuri prea tare”, creierul a invatat sa anticipeze raul ca sa te protejeze. E paradoxal, dar in logica sa interna, o face din grija.
2. E normal sa am astfel de ganduri?
Da, e foarte comun. Nu esti „defect”, nu ai ceva in neregula cu tine. Gandurile negative automate apar la multi oameni, mai ales in contexte stresante sau daca exista o baza emotionala mai veche. Faptul ca le ai nu spune nimic despre valoarea ta ca om.
3. Oare daca gandesc mereu negativ atrag lucruri rele?
Nu. Gandurile nu sunt incantatii magice. Ce pot face, in schimb, este sa-ti influenteze starea de spirit, alegerile si relatiile. Nu atragi ghinioane, dar nici nu te mai bucuri de ce e bun cand mintea e ocupata cu „si daca...?”
4. O sa scap vreodata de senzatia asta? Sau trebuie sa invat sa traiesc cu ea?
Nu esti condamnat sa traiesti asa pentru totdeauna. Insa da, va fi un proces. De multe ori, anxietatea de fond se reduce treptat, pe masura ce inveti sa te simti mai in siguranta in prezent. Psihoterapia te poate ajuta sa intelegi „de ce functionezi asa” si cum sa creezi spatiu interior pentru liniste reala, nu doar absenta haosului.
5. Ce e in neregula cu mine de nu pot sa ma relaxez nici macar cand sunt in vacanta?
Absolut nimic nu e „in neregula”. Ai invatat sa fii atent la semnale de pericol. Poate pentru ca, in trecut, nu puteai sa-ti permiti sa fii relaxat. Corpul tau inca functioneaza ca si cum esti in pericol – chiar si cand esti pe sezlong. Dar vestea buna e ca sistemul tau nervos poate fi reeducat. Inclusiv cu o carte buna si o limonada (sau o terapie buna si multa rabdare).
________________________________________
Ce spune stiinta despre senzatia ca „urmeaza ceva rau”
Desi uneori pare ca traim in filme, senzatia constanta ca urmeaza ceva rau nu e o drama personala exagerata. E un raspuns real, documentat si explicabil din punct de vedere neurologic. Stiinta are ceva de spus aici – si nu, nu te va face sa te simti si mai nelinistit. Din contra.
Creierul anxios: o alarma sensibila, nu un defect
Creierul nostru este programat sa ne tina in viata. Iar pentru asta, are un sistem de scanare a pericolelor – condus in mare parte de amigdală, o structura mica, dar extrem de vigilenta, asezata undeva in adancul sistemului limbic (a.k.a. partea creierului responsabila cu emotii si supravietuire).
Un studiu publicat in Journal of Neuroscience arata ca persoanele care traiesc cu anxietate anticipatorie au o activitate crescuta in amigdala – chiar si cand nu exista un pericol real. Practic, creierul lor raspunde ca si cum ar fi in pericol, chiar si cand doar asteapta autobuzul.
E ca si cum ai avea un detector de fum care suna ori de cate ori prajesti o felie de paine. Nu e defect – doar are un prag foarte, foarte scazut de alarma.
Cortexul prefrontal: vocea ratiunii, dar si a grijilor
Cortexul prefrontal – zona responsabila cu planificarea, deciziile si analiza – este si el implicat. La persoanele cu anxietate de fond, acest cortex nu doarme niciodata. Scaneaza, analizeaza, simuleaza viitorul si face brainstorming la 2 noaptea.
Un articol publicat in Nature Reviews Neuroscience vorbeste despre cum circuitul amigdala – cortex prefrontal poate intra intr-o bucla de hiperactivare: amigdală detecteaza o „amenintare”, cortexul o analizeaza pe toate partile, dar in loc sa o calmeze, o alimenteaza. Si tot asa, ca un duet al grijii infinite.
Neuroplasticitatea – vestea buna
Partea pozitiva? Creierul tau poate invata altceva. Prin ceea ce numim neuroplasticitate, conexiunile neuronale se pot modifica. Prin repetitie, siguranta si relatii vindecatoare (inclusiv relatia terapeutica), poti antrena creierul sa reduca volumul alarmei.
Un studiu din Psychological Science a aratat ca doar 8 saptamani de terapie bazata pe constientizare si reglare emotionala pot reduce semnificativ activitatea amigdalei si pot creste controlul exercitat de cortexul prefrontal.
Pe scurt: nu esti condamnat sa traiesti cu sistemul tau de alarma pornit pentru totdeauna. Dar are nevoie sa invete ca acum, pericolul a trecut. Si ca nu mai esti acel copil care astepta mereu sa „se intample ceva rau”.
________________________________________
Ce poti face cand mintea ta insista ca urmeaza ceva rau
Bun, stim ca senzatia nu vine de nicaieri, stim si ca nu esti „defect”, stim si ca neurostiinta te sustine. Dar ce faci concret, cand simti ca te invaluie acea ceata de „si daca…?”, chiar si intr-o zi aparent linistita?
Uite cateva strategii care pot ajuta. Nu sunt trucuri magice, ci antrenamente pentru sistemul tau nervos:
1. Prinde gandul din zbor si pune-i o eticheta
Cand simti acel val de neliniste, opreste-te si intreaba-te: „Ce imi spune mintea mea acum?”
Uneori, doar a pune in cuvinte gandul ajuta. Exemple:
• „Simt ca urmeaza ceva rau, dar nu stiu ce.”
• „Mi-e frica sa ma bucur pentru ca pare periculos.”
• „Imi e greu sa cred ca linistea poate fi reala.”
Etichetarea emotionala ajuta creierul sa se organizeze. In loc sa te simti invaluit de un nor difuz de neliniste, il pui intr-un sertar.
2. Scrie un „jurnal al apocalipsei care n-a venit”
Ia o foaie sau o aplicatie de notite si scrie ce anume te ingrijoreaza, in momentul prezent. Exemplu:
• „Sigur o sa am o zi groaznica la job.”
• „O sa uit ceva important si o sa se strice tot.”
Apoi revino peste o zi sau doua si vezi cate s-au adeverit. Spoiler alert: de cele mai multe ori, realitatea e mult mai blanda decat scenariile.
(Plus, e foarte terapeutic sa te uiti inapoi la gandul: „O sa explodeze cuptorul cu microunde pentru ca l-am uitat 10 secunde in plus” si sa iti dai seama ca… nu, nu s-a intamplat.)
3. Respira. Si nu orice respiratie.
Cand simti ca te incordezi, incearca respiratia 4-7-8:
• Inspira 4 secunde
• Tine-ti respiratia 7 secunde
• Expira lent 8 secunde
E un mod elegant si rapid de a-i transmite creierului: „Nu e urgenta. Poti cobori nivelul de alarma.”
4. Reaminteste-ti unde esti. La propriu.
Uita-te in jur si numeste 5 lucruri pe care le vezi. Apoi 4 lucruri pe care le poti atinge. 3 pe care le poti auzi. 2 pe care le poti mirosi. 1 pe care o poti gusta.
Acest exercitiu de ancorare aduce mintea inapoi in prezent. Adesea, anxietatea ne scoate din aici-si-acum si ne plimba prin viitorul catastrofic. Acest tip de „scanare senzoriala” e ca o ancora care spune: „Stai putin. Esti aici. In siguranta.”
5. Fa ceva mic, bland si concret
Un ceai cald. O plimbare scurta. Sa vorbesti cu un prieten. Sa iti pui sosete pufoase. Nu trebuie sa fie ceva eroic.
Uneori, cel mai vindecator gest e sa iti arati ca nu trebuie sa meriti linistea prin productivitate. O poti primi oricum.
6. Razi. Da, chiar si de tine. Cu compasiune.
Ex: „Creierul meu tocmai a pus laolalta o respiratie grea, o cafea prea tare si un e-mail fara emoji si a concluzionat ca urmeaza sfarsitul lumii. Ce creativ!”
Umorul nu minimizeaza anxietatea. Dar o lumineaza putin. O face mai suportabila. Si, bonus, elibereaza tensiune din corp. Daca poti rade de catastrofa imaginara... inseamna ca esti deja cu un pas inaintea ei.
________________________________________
Cum te poate ajuta psihoterapia cand traiesti cu frica ca „urmeaza ceva rau”
Daca traiesti cu o stare constanta de neliniste si anticipare negativa, poate te-ai intrebat: „Oare ar trebui sa merg la terapie? Sau exagerez?” Raspunsul scurt: nu exagerezi. Raspunsul lung: iata ce se intampla in terapie si cum poate ajuta cu adevarat.
1. Terapia te ajuta sa intelegi de unde vine starea asta
In loc sa te lupti cu anxietatea ca si cum ar fi un dusman, terapia te invita sa fii curios: „Cand am inceput sa simt asta?”, „Ce invataturi am primit despre pericol si siguranta?”, „In ce momente din trecut era intr-adevar nevoie sa fiu in garda?”
Afland povestea din spatele fricii tale, incepi sa o intelegi. Si cand o intelegi, nu te mai sperie la fel de tare.
„Nu putem schimba vantul, dar putem ajusta panzele.” – Aristotel (sau un terapeut intelept care a avut o zi buna)
2. In terapie inveti sa recunosti ce simti si sa pui cuvinte pe emotii
Multi dintre cei care traiesc cu anxietate cronica sunt experti in a functiona, dar mai putin obisnuiti cu ideea de a simti. Terapia te ajuta sa nu mai ignori acea neliniste vaga si sa incepi sa o descifrezi: „E teama. E rusine. E lipsa de control.”
Cand poti pune un nume pe ce simti, nu mai pare atat de coplesitor. E ca si cum ai aprinde lumina intr-o camera in care pana atunci doar te impiedicai de mobila.
3. Inveti sa reglezi raspunsul de alarma al corpului
Un terapeut te poate ajuta sa recunosti semnalele subtile prin care corpul tau iti spune ca se simte in pericol – chiar si atunci cand mintea nu constientizeaza asta.
In functie de abordare, poti invata exercitii de reglare emotionala, metode de ancorare, dar si cum sa stai cu disconfortul fara sa fugi imediat din el. Terapia devine locul in care corpul tau exerseaza siguranta, iar mintea incepe sa creada ca... poate nu trebuie sa se astepte mereu la rau.
4. Ai un spatiu sigur in care nu trebuie sa te prefaci
Poate cel mai important: in terapie nu trebuie sa dai bine. Nu trebuie sa te explici sau sa para ca esti „ok”. Poti sa vii fix asa cum esti, cu nelinistea in buzunar, cu frica pe umeri si cu intrebarea „Oare sunt nebun?”
Spoiler: nu esti.
Iar faptul ca cineva te asculta cu adevarat, fara sa te corecteze sau sa te judece, e o experienta vindecatoare in sine.
5. Relatia terapeutica devine o noua experienta corectoare
Daca anxietatea ta vine din relatii imprevizibile sau contexte nesigure, relatia constanta si predictibila cu terapeutul devine un nou model. Un model in care inveti, incetul cu incetul, ca linistea nu inseamna pericol. Ca cineva poate fi acolo pentru tine fara sa-ti ceara nimic. Ca siguranta emotionala chiar exista.
Si poate cel mai frumos: ca nu trebuie sa anticipezi totul ca sa fii ok. Poti trai si in prezent. Poti respira.
________________________________________
Umorul, acest calmant psihologic
La un moment dat, un client mi-a spus: „Stiu ca nu urmeaza nimic rau. Dar daca totusi Universul sta dupa colt cu o tigaie pregatita, prefer sa fiu pregatit.” A ras, apoi a oftat. Si in rasul acela era mai multa vindecare decat in zece liste de afirmatii pozitive.
Uneori, sa putem rade de propriul catastrofism e primul pas catre a-l dezamorsa.
________________________________________
Ce mai ajuta?
• Sa ai un om cu care sa vorbesti. Un prieten, un terapeut, cineva care nu incearca sa-ti „rezolve” anxietatea, ci doar sa fie acolo.
• Miscarea fizica. Nu neaparat sport intens. Poate fi mers pe jos, dans in sufragerie sau yoga pe YouTube.
• Ritualuri de siguranta. O cana preferata, o patura pufoasa, o melodie linistitoare. Lucruri care spun „aici esti in siguranta”.
• Limite digitale. Scroll-ul infinit si stirile negative nu ajuta deloc unui creier deja hiper-vigilent.
________________________________________
Un pas spre liniste
Poate traiesti cu acest sentiment vag, dar apasator, ca ceva rau urmeaza mereu. Poate corpul tau e mereu incordat, chiar si atunci cand nu ai motive clare. Poate te-ai obisnuit atat de mult cu starea asta, incat ti se pare normala. Dar nu e. E obositoare. Si nu trebuie sa ramai in ea.
Nu esti singur in ceea ce simti. Multi oameni traiesc cu o frica fara chip, cu o neliniste care nu se linisteste. Nu pentru ca sunt slabi, ci pentru ca, undeva pe parcurs, au invatat ca e mai sigur sa fii in alerta decat vulnerabil. Ca linistea e suspecta. Ca bucuria e riscanta.
Dar poate acum a venit vremea sa inveti altceva. Sa descoperi ca siguranta nu inseamna perfectiune, ci prezenta. Ca linistea nu e absenta actiunii, ci spatiul in care poti respira. Ca nu trebuie sa ai totul sub control ca sa fii in regula.
Poate ca nu urmeaza nimic rau. Poate urmeaza... odihna. Un ceai. O conversatie. O plimbare. Poate urmeaza sa fii bine.
Terapia poate fi locul unde incepi aceasta reconectare. Unde inveti sa dai volumul mai incet la ganduri si mai tare la viata. Unde nu esti doar o suma de simptome, ci o poveste care merita spusa, inteleasa si vindecata.
Si da, uneori o sa te mai apuce nelinistea fix cand parea ca totul merge bine. Dar de data asta, o vei intampina cu mai multa blandete. Poate chiar cu un zambet in coltul gurii si gandul: „E doar vechea alarma. Pot sa o ascult, dar nu trebuie sa fug din viata mea.”
________________________________________
Daca acest articol ti-a vorbit, poate nu e intamplator. Poate ai avut nevoie sa auzi ca nu esti singur in ce simti. Ca nu esti „prea sensibil”, „prea negativ” sau „ciudat” pentru ca traiesti cu acea neliniste care nu se mai termina. Poate ai avut nevoie sa-ti spuna cineva ca e in regula sa fii obosit de atata alerta si ca e in regula sa vrei altceva.
Poate ca randurile astea sunt primul pas – mic, dar important – spre a face loc linistii in viata ta. Nu acea liniste care pare suspecta, ci una reala, care se simte sigur, cald si familiar. Si, cine stie, poate si spre a-i da voie sa ramana. Sa se aseze langa tine. Fara sa se grabeasca. Fara sa ceara nimic in schimb.