Oamenii care ne consuma – despre relatiile care ne storc de energie
April 16, 2025
Ce spun visele atunci cand nu le intelegem (dar ar trebui sa le ascultam)
April 24, 2025"Corpul nostru poarta scorul." – Bessel van der Kolk
Exista dureri care nu trec cu antiinflamatoare. Nu pentru ca nu sunt reale, ci pentru ca nu au o cauza fizica evidenta. Uneori, ne doare spatele, gatul, stomacul sau capul… dar de fapt, ne doare trecutul, pierderea, frica sau furia pe care nu ne-am permis s-o simtim cu adevarat.
Corpul nu uita. Chiar daca mintea vrea sa treaca peste, sa uite, sa bage sub pres, corpul ramane loial trairilor. Le inregistreaza, le retine si le exprima – uneori discret, alteori cu o intensitate care ne da viata peste cap.
Acest articol e pentru tine, daca:
• Ai avut dureri persistente pentru care medicii nu au gasit o cauza clara.
• Simti ca emotiile tale sunt "blocate" in corp.
• Ai tendinta sa fii tensionat sau incordat, chiar si in momente linistite.
• Ai trecut prin experiente dificile si simti ca nu le-ai procesat complet.
• Vrei sa intelegi mai bine legatura dintre ce simti si ce resimte corpul tau.
• Iti doresti sa inveti cum te poate ajuta psihoterapia sa te reconectezi la tine.
Cand durerea emotionala se exprima prin durere fizica
Ai avut vreodata o zi in care te-a durut stomacul fix inainte de o discutie dificila? Sau ti s-a strans gatul cand trebuia sa spui ceva important, dar n-ai putut? Ai simtit inima batand ca nebuna cand te-a coplesit anxietatea?
Ei bine, nu esti singur. Nu e doar in capul tau. E in tot corpul tau.
Emotiile si corpul sunt in relatie directa – o relatie mai veche si mai profunda decat am crede. Cand suprimam o emotie, corpul o simte. Cand negam o nevoie, corpul o semnalizeaza. Cand trecem prin traume, corpul pastreaza urmele – chiar si atunci cand memoria constienta le blocheaza.
Uneori, corpul pare ca are propriul lui limbaj dramatic. Nu stie sa-ti zica: „Hei, se pare ca ai evitat discutia aia tensionata cu partenerul si acum toata furia s-a blocat in stomac.” Dar stie sa iti tranteasca o balonare de toata frumusetea, cu care sa nu mai poti iesi din casa. Practic, e ca si cum spune: „Nu vrei sa procesezi? Nicio problema, procesam noi, pe tractul digestiv.”
Pe scurt: corpul face ce poate, cu ce are
• Cand nu spui ce te doare emotional, corpul... spune pentru tine.
• Cand inima ti-e franta, nu e doar o metafora – poate aparea tensiune toracica, senzatia ca nu poti respira.
• Cand te simti intr-o situatie „fara scapare”, spatele se tensioneaza ca si cum ar trebui sa care tot universul.
• Cand esti furios, dar nu iti dai voie sa fii, poti dezvolta dureri de cap, scrasnit din dinti sau chiar hipertensiune.
Este fascinant cum limbajul corpului nostru seamana cu niste metafore emotionale ambulante. Si, sa recunoastem, uneori e chiar ironic: ignoram emotiile pentru ca „nu avem timp de ele”, dar ne trezim ca petrecem o saptamana in pat cu o migrena.
Umor de criza (la propriu si la figurat)
Imagineaza-ti urmatorul scenariu:
Iti propui sa fii zen, sa nu te mai lasi afectat de nimic. „Gata cu supararile!”, spui hotarat, in timp ce zambesti fals si reprimi orice urma de enervare. Trei zile mai tarziu, te trezesti cu o contractura la gat si nu mai poti intoarce capul nici stanga, nici dreapta. Practic, esti obligat sa stai drept si sa nu te mai uiti in trecut... sau la nimeni care te enerveaza. Universul are simtul umorului, nu?
Aceasta „comedie a simptomelor” nu e chiar haioasa cand o traiesti, dar poate fi o cheie spre intelegere. Daca privim simptomele fizice ca mesaje codate ale emotiilor, ele devin mai putin inamici si mai mult... ghizi. Corpul ne zice: „Hei, ai uitat ceva in trecut. Vrei sa vorbim despre asta?”
Corpul este sincer. Poate prea sincer. Dar poate tocmai de aceea, atunci cand incepe sa „vorbeasca”, e bine sa nu-i inchidem gura cu calmante, ci sa-l ascultam cu rabdare.
Cum somatizam trairi vechi si nerezolvate
„Cand nu putem spune ce simtim, corpul o spune pentru noi.” – si o face uneori cu accent, caps lock si semnul exclamarii!
Somatizarea este procesul prin care emotiile si conflictele psihice – mai ales cele vechi, bine ascunse si niciodata discutate – se transforma in simptome fizice. Nu, nu e ceva ce „inventam”. Nu e doar in imaginatie. Nu e pentru ca esti „prea sensibil”. E real. Doar ca vine dintr-o directie mai subtila.
Imagineaza-ti creierul tau emotional (adica sistemul limbic) ca pe un copil care vrea atentie. Daca il ignori prea mult timp, nu pleaca. Doar incepe sa bata in calorifer, sa dea drumul la alarma de masina, sa-ti scufunde flota. Si cum face asta? Prin sistemul nervos autonom – adica prin inima, stomac, muschi, piele si tot ce mai gaseste la indemana.
Ce trairi sunt cel mai frecvent somatizate?
• Frica: Se transforma in nod in gat, tremurat, dureri de stomac sau probleme digestive.
• Furia reprimata: Apare sub forma de tensiune musculara, bruxism (scrasnit din dinti), migrene.
• Tristetea neexprimata: Se manifesta prin apasare toracica, senzatie de greutate, lipsa de energie fizica.
• Rusinea: Se lipeste de stomac, adesea prin senzatii de greata, „fluturi” (nu cei draguti), sau transpiratii reci.
• Trauma veche: Se reactiveaza ca insomnie, amorteli, dureri difuze, palpitatii, dificultati de respiratie.
Ce spun studiile – cand stiinta confirma ca emotiile „dor”
Stim deja ca legatura dintre minte si corp nu mai e doar o metafora poetica sau o gaselnita terapeutica. Este realitate stiintifica. Si avem studii, grafice si cercetatori seriosi care s-au prins ca, da, uneori oamenii se imbolnavesc pentru ca simt prea mult si nu au unde sa puna ce simt.
1. Studiul ACE – adica "ce ai trait cand erai mic conteaza si azi"
Poate cel mai faimos studiu in acest sens este Adverse Childhood Experiences (ACE) Study, realizat de CDC si Kaiser Permanente in anii ‘90. Cercetarea a inclus peste 17.000 de participanti si a analizat cum traumele din copilarie afecteaza sanatatea in viata adulta.
Rezultatul? Cu cat ai avut mai multe experiente adverse in copilarie (abuz, neglijare, parinti cu boli psihice, dependente, divort), cu atat ai sanse mai mari sa dezvolti:
• boli cardiovasculare
• diabet de tip 2
• afectiuni autoimune
• tulburari gastrointestinale
• depresie si anxietate cronica
• comportamente de risc (fumat, consum de substante, relatii disfunctionale)
Concluzie: corpul nu uita. Si ce ai trait emotional la 7 ani poate afecta ce traiesti fizic la 37.
2. Studiul lui Bessel van der Kolk – sau „Corpul nostru poarta scorul”
Celebrul psihiatru Bessel van der Kolk, autorul cartii The Body Keeps the Score, a adus dovezi clare ca trauma afecteaza literalmente structura si functionarea creierului – in special zonele responsabile cu perceptia corporala, memoria si reglarea emotionala.
Scanarile cerebrale au aratat ca persoanele traumatizate au un corp care „traieste” trecutul ca si cum ar fi prezent – motiv pentru care apar reactii fizice disproportionate in situatii banale. Sistemul nervos este in alerta chiar si cand nu mai e pericol real.
Fun fact cu gust amar: in multe cazuri, corpul raspunde la amintirea unei traume exact cum ar raspunde la un pericol real. Cu alte cuvinte, daca vezi o poza cu fostul care te-a facut varza emotional, creierul poate reactiona ca si cum urmeaza sa fii atacat de un urs. Romantic, nu?
3. Emotiile negative si imunitatea – nu doar o coincidenta
Cercetari publicate in Psychosomatic Medicine si Health Psychology au aratat ca:
• emotiile negative cronice (tristete, frica, furie reprimata) duc la cresterea inflamatiei in corp
• nivelurile ridicate de cortizol (hormonul stresului) afecteaza functionarea sistemului imunitar
• anxietatea persistenta este asociata cu o rata mai mare de infectii si timp mai lung de vindecare
Cu alte cuvinte, nu doar ca „te doare stomacul de nervi”, dar nervii pot face ca stomacul tau sa se inflameze la propriu si sa-ti scada imunitatea. Deci, data viitoare cand cineva iti spune „calmeaza-te, o sa racesti de la atata stres”, s-ar putea sa aiba, biologic vorbind, dreptate.
4. Emotiile si digestia – intestinul, al doilea creier
In ultimii ani, cercetarile din neurogastroenterologie (da, e un cuvant real!) au aratat ca intestinul are propriul sistem nervos, numit „creierul enteric”. Acesta comunica in ambele directii cu creierul central, prin nervul vag. Practic, ce gandesti si ce simti influenteaza direct digestia – si invers.
• Anxietatea, stresul si trauma pot deregla flora intestinala (microbiomul)
• Dezechilibrele din intestin pot amplifica simptomele depresive si anxioase
• Problemele gastrointestinale fara cauza organica clara sunt adesea asociate cu factori emotionali
Este motivul pentru care atat de multe persoane cu anxietate au si probleme digestive – balonare, diaree, crampe, greata. Nu e doar ghinion. E sistemul tau nervos care-si face simtita prezenta in meniu.
5. Fibromialgia, sindromul colonului iritabil, durerea cronica – toate cu fundal emotional
Multe afectiuni functionale, adica cele fara o cauza medicala clara, sunt intens corelate cu istoricul emotional al persoanei. Studiile au aratat ca:
• Peste 70% dintre persoanele cu fibromialgie au si simptome de anxietate sau depresie
• Persoanele cu sindromul colonului iritabil au adesea un istoric de abuz emotional
• Tulburarile somatice sunt mai frecvente la cei care au avut relatii dificile in copilarie si nu au invatat sa-si exprime emotiile
Nota amuzant-trista: sistemul nostru nervos e ca un DJ emotional care da volumul la maxim pe boxele corpului cand simte ca nu e bagat in seama. Daca n-ai vorbit despre ce te doare, asteapta-te sa o „canti” prin dureri musculare.
Cum arata somatizarea in viata de zi cu zi?
• Te doare spatele de fiecare data cand ai o discutie dificila la munca.
• Ai crize de stomac inainte sa mergi in vizita la parinti.
• Nu poti dormi dupa o zi in care ti-ai inghitit furia la birou.
• Iti amortesc mainile inainte de o intalnire importanta.
• Ai dureri vagi, dar persistente, care parca se muta dintr-o parte in alta – ca si cum joci un fel de „leapsa” cu propriile emotii.
Umorul care (nu) vindeca, dar ajuta
Evident, cand esti in mijlocul unei crize de somatizare, nu prea iti vine sa razi. Dar sa recunoastem – corpul e creativ. Uneori e ca un artist dramatic de teatru expresionist care spune: „Nu vrei sa te ocupi de problema aia cu abandonul emotional? Nicio problema, iti dau 3 zile de dureri inexplicabile de maxilar, ca sa te gandesti mai bine.”
Pana la urma, corpul e ca un prieten foarte sincer si foarte dramatic. Iti spune ce e in neregula... dar o face ca intr-un monolog de Shakespeare. Cu accente. Si suspine.
Ce se intreaba (aproape) toata lumea
Poate ai citit pana aici si te-ai regasit in multe dintre descrieri. Sau poate ai dat ochii peste cap si te-ai intrebat: „O fi chiar asa?” E normal. Cand vine vorba despre legatura dintre emotii si corp, apare un mix de curiozitate, indoiala si speranta ca, totusi, poate chiar nu suntem nebuni cand simtim ca „ne doare sufletul in stomac”.
Asa ca hai sa clarificam cateva dintre cele mai comune intrebari care apar atunci cand incepem sa ne dam seama ca, hmm… poate corpul chiar stie lucruri pe care noi le-am uitat (sau le-am ingropat adanc).
Toata lumea somatizeaza?
Mai mult sau mai putin, da. Pentru ca toata lumea simte. Si cand nu stim cum sa exprimam ce simtim, corpul preia sarcina. Unii oameni o fac discret – cu un pic de tensiune in umeri, oboseala sau migrene care vin „cand le e lumea mai draga”. Altii – mai dramatic: dureri recurente, crize, amorteala. Dar da, somatizarea e democratica. Nu tine cont de varsta, statut social sau cate smoothie-uri verzi bei pe saptamana.
Daca am fost la toti doctorii si analizele ies bune, inseamna ca e „doar psihic”?
E „psihic” in sensul ca e legat de trairile tale. Dar asta nu inseamna ca nu e real. Durerile sunt reale. Disconfortul e real. Doar ca sursa nu este o infectie sau un os rupt – ci poate fi o emotie, o trauma, o nevoie neascultata. Nu e nimic „doar” la mijloc. E chiar destul de mult.
Cum imi dau seama daca o durere are legatura cu emotiile?
Uite cateva semne care pot da de gandit:
• Apare in situatii stresante sau dupa conflicte emotionale.
• Nu are o explicatie medicala clara, desi ai fost investigat temeinic.
• Se accentueaza cand incerci sa ignori ce simti.
• Se amelioreaza (sau dispare complet!) dupa ce ai plans, ai vorbit sau ai eliberat ceva emotional.
Daca te doare capul de fiecare data cand ai sedinte cu seful... s-ar putea sa nu fie de la aerul conditionat.
De ce nu pot controla corpul meu?
Pentru ca nu esti doar o minte rationala intr-un scafandru de carne. Esti un sistem viu, complex, in care mintea, corpul si emotiile lucreaza impreuna (si uneori se saboteaza reciproc, dar cu cele mai bune intentii).
Corpul tau nu e defect. E loial. Iti arata ce simti, chiar si atunci cand tu nu poti – sau nu vrei – sa recunosti. Nu cere sa fie controlat. Cere sa fie ascultat.
Daca incep sa simt tot ce am evitat, nu o sa fie prea mult?
Sincera sa fiu... poate fi coplesitor uneori. Dar tocmai de asta exista terapia. Pentru ca acolo inveti sa „dozezi” emotiile. Sa le lasi sa vina, dar intr-un cadru sigur. Cu cineva langa tine. Ca si cum ai redeschide un dulap plin ochi, dar de data asta nu singur, ci cu cineva care te ajuta sa scoti lucrurile pe rand. Fara sa te ingroape.
Principii importante despre corp si emotii
1. Ce nu exprimi, se imprima. Emotiile neexprimate se pot transforma in tensiuni si simptome fizice.
2. Corpul este un barometru emotional. El stie cand ceva nu e in regula, chiar si inainte sa constientizam mental.
3. Reconectarea corp-minte este parte din procesul de vindecare. Nu putem vindeca doar cu gandul ceea ce corpul inca traieste.
4. Nu esti defect. Esti doar incarcat de prea multe emotii nespuse. Iar asta se poate schimba.
Ce spun oamenii celebri despre legatura minte-corp
„Emotiile nespuse nu mor niciodata. Sunt ingropate de vii si ies la suprafata mai tarziu, intr-un mod mai urat.” – Sigmund Freud
„Sanatatea nu inseamna doar absenta bolii, ci o stare de bine fizic, mental si social.” – Organizatia Mondiala a Sanatatii
„Nu poti vindeca corpul fara sa asculti povestea lui.” – Gabor Mate
Cum te poate ajuta psihoterapia sa te reconectezi la corpul tau
Exista o idee frecventa in randul oamenilor care vin pentru prima data la terapie: ca vor vorbi despre „probleme”, vor primi un set de solutii si vor gasi rapid „cheia” spre echilibru. Si da, uneori se intampla lucruri magice. Dar magia nu vine din retete. Vine din relatia care se construieste si din faptul ca, incet-incet, incepi sa te asculti cu adevarat – cu tot cu ce simti in burta, in piept sau in genunchi (da, si acolo).
Terapia, mai ales cea cu o baza psihodinamica sau psihanalitica, nu iti ofera doar spatiul sa „vorbesti”. Iti ofera si cadrul in care sa simti. Sa intelegi ce se ascunde sub oboseala, sub migrena, sub durerea de spate. Sa vezi cum emotiile si corpul tau isi canta impreuna povestea, chiar daca pana acum tu ai incercat sa le faci sa taca.
Ce se intampla in terapie cand lucrezi cu emotiile si corpul?
• Pui pauza. Si asta e mai important decat pare. Pauza de la fuga, de la suprasolicitare, de la „trebuie sa fiu ok”.
• Inveti sa identifici ce simti. Nu doar „bine” sau „nasol”, ci emotii concrete: furie, rusine, frica, tristete.
• Observi cum reactioneaza corpul tau la emotii. Incepi sa recunosti tiparele: „Aha, cand imi vine sa spun ceva si nu spun, simt cum mi se inchide gatul.”
• Aduci la suprafata experiente trecute care s-au stocat in corp. Poate nu o sa plangi instant (sau poate da), dar treptat, corpul va simti ca e ascultat. Si va renunta la nevoia de a tipa.
• Inveti sa stai cu ce simti. Nu sa alungi emotiile, ci sa le lasi sa treaca prin tine, fara sa-ti rupa ceva in drum.
Terapia e, in esenta, o reconectare
Imagineaza-ti ca ai o casa mare si frumoasa, dar de ani de zile stai doar in hol. Terapia te invita sa redeschizi usile: spre stomac, spre piept, spre respiratie, spre rana veche care nu s-a vindecat, dar a devenit parte din structura. Si in loc sa o ignori sau sa o acoperi cu mobila grea, incepi sa o intelegi.
Este un proces. Uneori lent. Uneori plin de aha-uri. Uneori plin de lacrimi, dar si de rasete neasteptate. Pentru ca da, in terapie se si rade. Uneori, la cele mai absurde legaturi: „Deci de fiecare data cand ma enerveaza seful, mi se blocheaza spatele? Ma transform intr-o rigla?” – si cumva, rasul aduce usurare.
Ce nu e terapia?
• Nu e o solutie rapida, ca o pastila anti-simptome.
• Nu e o sedinta de „plangere” (desi poti plange).
• Nu e doar „vorbit” – este simtit, observat, inteles.
• Nu e despre „reparat” ceva stricat – ci despre a reconstrui o relatie cu tine.
Si totusi... de ce sa o incerci?
Pentru ca poate fi primul loc in care cineva te asculta cu adevarat, fara sa te grabeasca, sa-ti dea sfaturi sau sa te corecteze. Pentru ca poate fi locul in care corpul tau, in sfarsit, este primit ca parte din tine, nu ca o masinarie care „da rateuri”.
Pentru ca, daca ai trait ani de zile cu dureri „fara explicatie”, cu emotii bagate sub pres, cu senzatia ca „nu stiu ce am, dar am ceva”, atunci terapia nu e un moft. E un dar pe care ti-l faci.
Strategii utile pentru a lucra cu emotiile si corpul tau
Desi terapia este un spatiu in care reconectarea minte–corp se poate intampla profund si in siguranta, exista si lucruri pe care le poti face in afara cabinetului. Nu, nu vorbim despre miracole de tip „in 3 pasi simti fericire eterna si scapi de toate durerile” – ci despre mici practici constiente care te pot apropia de corpul tau si de emotiile tale, pas cu pas.
1. Respira. Serios. Respira.
Stim, pare un sfat ridicol. „Multumesc, chiar aveam nevoie sa mi se spuna sa respir.” Dar... ai observat cum respiri cand esti stresat? Superficial. Tinut in piept. Ca si cum ai incerca sa nu deranjezi.
Ce poti incerca: pune o mana pe piept si una pe abdomen. Inspira lent pe nas, in timp ce simti cum se ridica burta. Expira pe gura, prelung. Fa asta timp de 2 minute. E ca si cum ii spui corpului tau: „Sunt aici. Esti in siguranta.”
2. Jurnal corporal – notite din interior
In loc de „Astazi am mancat un covrig si m-a enervat colegul”, poti incerca:
• Ce am simtit azi in corpul meu?
• Unde am simtit tensiune? Cand?
• Cand m-am simtit usurat/relaxat? Ce s-a intamplat atunci?
Scrisul aduce claritate. Si uneori, e mai sincer decat capul nostru grabit.
3. Miscare constienta – dansul, mersul si alte forme de terapie neoficiala
Nu e nevoie de sala sau yoga de pe YouTube cu titlul „vindecare energetica prin stretching sacru”. Poti doar sa mergi pe jos fara telefon in mana, sa te misti in ritmul unei melodii care-ti place sau sa te intinzi seara in pat si sa te intrebi: „Unde simt ca am nevoie sa respir mai adanc?”
Corpul are nevoie sa se exprime. Nu doar prin durere, ci si prin miscare. Si uneori, cand nu stim ce sa spunem... dansul o face pentru noi (chiar si daca arati ca un flamingo ametit – nu conteaza).
4. Scanarea corporala – prietenia incepe cu observatia
Stai 5 minute si treci cu atentie prin fiecare parte din corpul tau, mental. De la varful capului pana la degetele de la picioare. Ce simti in frunte? In maxilar? In umeri? In stomac?
Nu trebuie sa „rezolvi” nimic. Doar observa. Ca si cum ai face cunostinta cu cineva pe care l-ai neglijat o vreme. „Buna, genunchiul drept. De cand nu ne-am mai vorbit?”
5. Fii bland cu tine – nu esti un proiect defect
Vei avea zile in care vei simti mai mult. Si altele in care nu vei simti nimic. Vei avea momente in care corpul te va coplesi, si altele in care va tacea complet. Nu e un test. Nu e despre performanta. Este despre relatia pe care o construiesti cu tine.
Mic ritual: spune-ti zilnic (in gand sau cu voce tare – si bonus daca te uiti in oglinda, ca in filmele motivationale):
„Corpul meu e aliatul meu, nu dusmanul meu. Ce simt acum are sens, chiar daca nu-l inteleg inca.”
Atentie: toate aceste strategii pot fi utile, dar nu inlocuiesc ajutorul psihologic atunci cand simti ca lucrurile devin prea greu de dus. Daca corpul tau striga si tu nu mai stii cum sa-l asculti, poate e momentul sa te alaturi unei conversatii terapeutice in care sa nu fii singur(a) cu ce simti.
In incheiere: Cand corpul ne cheama inapoi spre noi
Corpul nu tipa pentru ca vrea atentie. Tipa pentru ca nimeni n-a stat sa-l asculte. Ani de zile poate. Poate o viata.
Traim intr-o lume care ne cere sa functionam, sa zambim, sa mergem inainte – chiar si cand pe interior ne simtim ca un ceainic care fierbe si nu mai are unde sa scoata aburul. Ne-am invatat sa ne ignoram corpul pana cand el devine de neignorat. Sa-l tratam ca pe o masinarie care „trebuie sa mearga” si atat. Si totusi… el ramane acolo. Cu noi. Pentru noi.
Corpul nu uita. Dar nici nu ne condamna. El asteapta. Cu rabdare. Ne da semnale, apoi semnale mai puternice, apoi poate chiar o pauza fortata – o durere care ne obliga sa ne asezam, sa respiram, sa ascultam.
Terapia nu te va transforma peste noapte. Dar te poate readuce acasa.
Acasa in sensul de: „Sunt aici. Cu tot ce simt. Cu tot ce am fost. Cu tot ce n-am spus. Si, incet-incet, incep sa ma aud.”
Daca ai simtit ca porti in tine emotii vechi, dureri care nu au nume sau senzatii pe care nimeni nu le-a inteles… poate nu esti stricat. Poate esti doar incarcat. Poate ai nevoie de un spatiu in care sa-ti lasi greutatea jos. Sa te dezbraci de armura. Sa-ti dai voie sa simti, fara rusine. Sa-ti dai voie sa te misti. Sa plangi. Sa razi. Sa fii.
Terapia nu este doar despre „a vorbi cu cineva”. Este despre a invata sa te asculti tu. Cu blandete. Cu curiozitate. Cu o atentie pe care nu ti-ai dat-o pana acum.
„Cel mai curajos lucru pe care il poti face este sa te intorci la tine, chiar si atunci cand te doare.” – necunoscut, dar probabil terapeut
Asadar, daca simti ca ceva „nu e in regula”, dar nu poti pune degetul pe ce, poate corpul tau a pus deja. Si nu esti singur(a). Si nu e prea tarziu. Si poate chiar meriti sa te simti intreg, nu doar „functional”.
Fa primul pas. Respira. Asculta. Cere ajutor. Nu pentru ca esti slab. Ci pentru ca ai fost puternic prea mult timp.